Am adormit langa acelasi umar langa care m.am trezit. A fost o seara poate imposibil de descris in cuvinte. Atentia pe care am primit.o ma facut sa ma simt pentru cateva minute cea mai importanta persoana din viata lui. Prin simplul fapt ca ma tinea in brate, ma atingea si.mi spunea ca sunt totul lui, ma facut sa ma simt mai bine ca niciodata. Pot spune ca am ajuns in punctul de a avea maxima incredere atat in el dar si in sentimentele lui. Nu mi.a pasat unde ma duc, cat avea sa stau si mai ales unde, un lucru era cert, eram cu persoana cu care imi doream atat de mult sa fiu.
Cand am pasit in camera, un fior m.a strapuns. Era o camera micuta, mobilata in stilul sau. O fereastra impunatoare cuprindea zidul exterior, peste care se lasau draperiile de culoare visinie. M.am trantit in pat si am inchis ochii pentru o clipa.
- Esti obosita?
- Nuu.
- Atunci?
- Imi place aici... mi.as dori sa nu se mai termine!
- Uite Maia, te.am luat cu mine pentru ca vreau ca ultimele zile ale tale aici, sa fie cele mai frumoase din aceasta perioada.
- Mi.e foarte greu sa plec, si tu stii foarte bine asta!
- Daa...
M.a luat in brate si m.a sarutat pe frunte. Se uita la mine cu o privire prietenoasa da in acelasi timp plina de durere. In mai putin de 48 de ore, eu voi decola de aici. Nu cred ca imi statea mintea la altceva, decat la clipa in care.l voi privi, iar el cu capul plecat imi va spune ca va trebui sa plec. Mi.e groaza sa ma gandesc la asta! Dar oare de ce o faceam? La urma urmei eu nu il iubeam, nu pot sa.mi dau seama de ce eram asa agitata din cauza aceasta. Urma sa ma intorc acasa, la ai mei, sa las in urma toata aceasta perioada placuta sau mai putin placuta din viata mea.
Pe la 00:17 am deschis ochii si l.am privit cum statea pe fereastra calm oarecum, dar cu o durere imensa in suflet. Eram incremenita in acel moment. Nu puteam spune nimic... adormisem brusc, fara sa.mi dau seama macar... eram in bratele lui, iar apoi el nu mai era. M.am ridicat usor din pat si am luat o patura pentru a i.o pune pe umeri. M.am apropiat de el si i.am cuprins mainile in palmele mele.
- De ce esti asa serios? S.a intamplat ceva?
- Nu. Stai linistita iubito. Ma gandeam doar. Tu esti bine? Cum te simti...?
- Hmm, sa zicem, sunt ok. La ce te gandeai?
M.am asezat langa el asemeni unui copilas micut care asteapta sa i se spuna o poveste cu final fericit.
- La ziua de maine...
- Ce anume se va intampla maine?
In secunda urmatoare a inceput sa ma gadile si sa se joace in parul meu.
- Te voi face cea mai fericita!
- Sunt deja foarte fericita!
...
- Vezi stelele alea?
- Daaa...
- Par ca ele nu au nici o grija, totusi, mereu stralucesc si emit acea fericire numai cand le vezi. Insa eu stiu ca nu ma vor face sa mai fiu fericit peste doua zile...
- De ce gandesti asa Chriss? Eu voi mai veni aici, nu ma vei pierde.
- Maia, esti o persoana atat de minunata, voi incerca sa nu te pierd, dar nu.ti voi impune granite fixe. Faci cum iti este tie mai bine. Stii ... atunci cand iubesti o persoana, pui fericirea ei pe primul loc!
- Fericirea mea esti tu! Haidee sa ne uitam la un film si sa ne inveselim, ca nu vreau sa te mai vad asa, bine?!
Stiu cu siguranta ca a fost o noapte speciala, o noapte aparte...
Cand m.am trezit in vedeam cum dormea cu capul pe umarul meu. Fruntea.i senina era acoperita pe jumatate de parul lui negru, iar ochii albastri intredeschisi aruncau o privire pierduta. Probabil visa... nu vroiam sa.l trezesc. Era asa frumos. Ceva ireal. Ma jucam in parul lui si.l priveam neincetat, dorindu.mi sa ramana in bratele mele permanent. Imi placea sa.l alint si sa ma joc cu el, imi placea sa.l vad zambind, fericit. Sa.i vad lacrimi in ochi de bucurie, sa vibreze cand ma zarea, sa.i sara inima din piept la fiecare suras... imi placea el. Ca prin surprindere mi.a strans degetele si mi.a soptit:
- Va veni o zi, in care in fiecare dimineata voi fi langa tine. As vrea sa fi ultima persoana pe care o vad inainte sa adorm si prima cand ma voi trezi. Iti promit ca voi fi langa tine mereu...
Ramasesem fara cuvinte... Avea acea fata adormita si totusi cu aceleasi toane gingase.
Am hotarat sa mergem pe plaja. Era foarte cald afara, insa incepuse sa picure. Ne aflam sub acoperisul unei cladiri vechi.
- Haide!
- Unde?
- Acolo!
- Ce, ai innebunit? Nu!
- Te roooog!
- Nu am zis!
- Maia, din cate imi amintesc eu... iti doreai sa alergi prin ploaie cu mine!
- Si inca imi doresc.
- Atunci, in mai putin de doua secunde imi vei fi in brate.
Alerga de colo colo, insa era asa fericit, sau cel putin incerca sa para. M.am dus la el si i.am sarit in brate. Imi venea sa urlu de fericire. Stropii imi strabateau chipul, o atingere usoara. Imi placea.
Plaja era la aproximativ 20 m de noi, dar continuam sa ne tinem de mana si sa alergam prin ploaie. Dimineata aceea mi.a ramas tiparita in minte cu aceleasi note surprinzatoare.
Soarele abia se zarea timid din mare. Eram pe mal si.l priveam in tacere. Nu as putea sa descriu un moment ca asta, cu totii stim cum
sunt diminetile alea in care ti se intinde marea la picioare si auzi fiecare val cum se sparge fix sub privirile tale. Pescarusii taiau cerul cu vijelioasele lor aripi ce si le intindeau mai presus de zori. Am alergat desculta in valurile spumoase ale marii intinderi de apa, iar tot ce lasam in urma mea erau acele amprente in nisip pe care le fura marea.
- Pari foarte fericita.
- Dar sunt foarte fericita!- Serios!
- Daaa! Si nu vreau sa mai plec! Vreau sa raman aici cu tine! Sa vedem fiecare rasarit si apus impreuna, sa facem cele mai banale
chestii care ne plac si de care ne vom aminti mereu! - Off mami. Gata. Hai vin.o la mine!
Nicaieri nu e ca la el in brate. Niciunde! Stie sa ma linisteasca, sa ma calmeze...
Nu povestesc nici cu tristete nici cu parere de rau zilele astea, cu toate ca mi.e foarte dor de acele momente.
Evident au trecut repede, prea repede.
Ne.am trezit la fata locului... in aeroport. John ma tinea atat de strans, nu.si dorea sa mai plec...
Ilinca era in bratele lui Edward dar in acelasi timp ma tinea atat de strans de mana... Daria se uita la Steve si parca plangea, iar luiza pentru prima oara nu se mai certa cu Carl.
Insa in acele momente nu ma puteam uita decat la profunda tristete din privirea lui Chriss... Era foarte intristat...
M.am dus la el.
- Heeei, gata! Uite, iti promit, voi reveni! Si vom fi bine, ok?
- ...
- Chriss, vorbeste.mi!
- Da, am incredere in tine....
- Uff, nu suport sa te vad asa, faci situatia si mai grea decat e!
- E dificil intelege.
Si l.am inteles... Mi.am luat bagajele si am urcat in avion. Am incercat sa.nteleg sfaturile fiecaruia, sa tin cont de ele. John isi dorea sa fiu bine, Ilinca sa am grija de mine si deja imi spusese asta cu un dor imens, iar ceilalti ma asteptau parca sa revin mai repede.
L.am sarutat pe Chriss pentru ultima oara. Mi.a fost frica ca.l voi pierde... cred ca deja l.am pierdut. Avea lacrimi in ochi. Era crunt pentru mine sa.i vad privirea atat de senina plina de lacrimi. O lovitura groaznica. Nu mai zambea... Ma strans in brate atat de tare si mi.a spus "Nu vreau sa.ti mai dau drumul... Te iubesc si locul meu e langa tine!"
Am plecat la fel de repede cum am venit. Ii priveam pe toti in timp ce decolam. Am lasat un urma prieteni adevarati, un unchi pe care.l consideram al doilea tata si poate o persoana cu un caracter aparte, care.mi va lipsi. Tot drumul aveam in cap doar lacrimile scurse pe obraji lui, dar incercam sa gandesc pozitiv, sa zambesc. Pentru ca fiecare situatie are o latura buna si mai putin buna, tinand cont ca pentru o perioada am fost cea mai fericita, chestia asta imi dadea puterea sa trec peste. Sunt convinsa ca aveam sa.mi revin.
Zborul nu a mai parut atat de lung ca la sosire, asta pentru ca nu aveam atatea emotii si curiozitati atat de mari. Mama, tata si de data asta si fratele meu, stateau cu toti in pragul usi zambind, fericiti ca m.am intors. Dupa atata tristete vedeam si eu fete zambind. Dan m.a facut sa.mi fie foarte dor de el dar si Meli imi lipsea. Erau cei mai importanti pentru mine. Aproape ca.mi lipseau zilele in care o auzeam pe mama cum intra la mine in camera si urla sa ma trezesc, Dan care mereu ma batea la cap sa.l ajut la fizica, sa.i imprumut aia aia, Meli care era pe capul meu in orice moment, entuziasmata de fiecare zi petrecuta cu Tom. Toate acestea mi.au lipsit... Aveam sa incep liceul, sa.mi continui studile, sa intru in normal... dar oare, avea sa fie cum a mai fost?
foarte frumos;x
RăspundețiȘtergeremultumesc :x
RăspundețiȘtergere