"Nu te lasa invins de rau, dar nici cuprins de bine...

Nici tu nu te cunosti...candva vei fii surprins de tine!"

vineri, 28 ianuarie 2011

Partea 8 •

A doua zi de dimineata m.am trezit in bratele Ilincai... Dormisem asa profund, incat nici nu imi amintesc cu certitudine cand si cum am ajuns acasa, imi aminteam doar de socul trait aseara, si nimic mai mult. Insa nici de asta nu vroiam sa.mi aminteasc, ca.mi faceam mai mult rau...
Brusc aud telefonul sunand, si ma ridic din pat:
- Heii, neata fetelor! Sunt Daria. Ce faceti?! Sunteti bine?
- Buna si tie Daria. Da suntem bine, zic eu... tu ce faci?
- Hmm, bine, am o durere cumplita de cap, iar Luiza se tot cearta cu Steve la telefon de 2 ore, nu stiu cum sa.i mai impac...
- Dar ce au?
- Nu stiu, off, v.am sunat sa va spun ca maine e ziua mea, si vreau sa mergem in Cosney Island Beach. Ce ziceti?
- Wow, e o idee uimitoare, dar de ce tocmai acolo? Ce.ti veni? Alt loc nu puteai gasi si tu?
- Nu! Vreau la mare!
- Ufff, bine. Pai si plecam maine?
- Dhaa!
- Omg, asta inseamna ca trebuie sa o trezesc pe Ilinca cat mai repede, ca nu prea mai e timp.
- Foarte bine. Pe curand!
Cu siguranta fata aceasta nu era normala. Sub postura unei crete roscate cu ochii verzi patrunzatori si o figura inocenta se afla o fire total opusa chipului. Pare dragalasa si inofensiva, insa e foarte imprevizibila.
- Ilinca! Ilinca! Hai scoala.te odata, ce tot faci?!
- Mai lasa.ma 10 minute, te rog!
- Nuuu, Ilinca, asculta.ma! Daria a sunat sa ne anunte ca.si sarbatoreste maine ziua de nastere, si vrea sa mergem tocmai in Cosney!
- Doamne, fata asta nu e zdravana la cap! Unde imi e haina?
- Pe mine ma intrebi? Eu nu stiu nici cum am ajuns in pat...
- Asa e, chiar nu am idee de ce te intreb...
Ilinca s.a ridicat imediat din pat si a intors camera cu susul in jos, in timp ce eu priveam uimita la ea. In agitatia ei, am observat un biletel pe masa.
- Maia, eu plec. Ne intalnim la 17:30 la mall, sa mergem sa ne uitam de cadou?
- Aaah, da sigur, auzi, e un biletel pe masa. Cred ca iti apartine. Vezi sa nu.l uiti.
- Despre ce tot vorbesti? Nu am nici un biletele. Hai ca plec. Te pup. Vezi ce faci!
Fara sa vrea mi.a transmis si mie starea asta de agitatie. M.am dus sa vorbesc cu John sa.i spun ca urmeaza sa plecam la mare.
- Poftim? La mare?
- Da.
- Si tu vrei sa te las acolo?!
- Haide John. E o vara speciala din viata mea, si nu vreau sa o ratez stand in casa. Plus ca tu ii stii destul de bine pe Carl, Edward, Steve, Daria, Luiza si Ilinca. Ce mi se poate intampla?!
- Nu! Nu Maia, nu te pot lasa sa pleci.
- Oh, Dumnezeule John. Te rog! Nu mai am 5 ani.
- Va trebui sa vorbesc cu mama ta.
- Bine! Vorbeste cu mama! Ma va lasa.
- Ai ramas la fel de incapatanata...
- Stiu!
Micile certuri dintre mine si unchiul isi aveau farmecul lor specific. Imi placea sa.l tachinez, este de.a dreptul adorabil cand se enerveaza, dar pana la urma cedeaza. Ma iubeste mult, si nu ma indoiesc niciodata de asta. M.am dus in camera cu gand sa.mi fac bagajul. Am dat la o parte perdeaua si ma uitam pe geam. Era o zi minunata afara. Intreaga camera s.a luminat intr.o fractiune de secunda. Mi.am trantit 3 tricouri si 2 perechi de pantaloni scurti impreuna cu o rochita si un hanorac intr.un rucsac si le.am asezat pe pat. Fara sa vreau am sesizat din nou biletelul ce.mi captivase pentru a doua oara privirea. Ma uit nedumerita la el si.l deschid:
" Maia, imi pare rau pentru cele intamplate aseara. Nu am vrut sa afli adevarul intr.un fel atat de nasol. Ma simt vinovat ca nu ti.am spus mai devreme. Vreau sa.ti explic. Te astept in poienita de langa cartierul tau, la ora 14:00. Sunt constient ca nu vei dori sa vii, insa te voi astepta. Ai dreptul la niste explicatii. Cu drag, Chriss"
Initial nu vroiam sub nici o forma sa.l vad, insa gandindu.ma mai bine, as fi putut foarte usor sa regret ceea ce fac. Plus ca poienita era la doar doi pasi de locuinta mea. E deja 13:45 asa ca nu mai aveam nici o secunda de pierdut. Mi.am luat o pereche de pantaloni si o camasa, plecand imediat din casa, fara a mai da macar vreo explicatie. Imi prindeam parul in timp ce coboram scarile alert, si ma gandeam doar la clipa in care.l voi vedea.
Am alergat tot drumul ca o bezmetica neluand in calcul privirile de uimire ale trecatorilor. Ajunsa acolo l.am vazut cum statea intins pe iarba. Se uita la cer cu un calm rar intalnit... tacea. M.am apropiat de el si i.am zambit.
- Nu ma asteptam sa vii...
- Nici eu, dar nu regret ca am facut.o!
Avea aceeasi sclipire in ochi si acelasi zambet dulce pe care nici acum nu le pot uita. Se uita la mine, si doar din privirile lui deslusam parerile de rau.
- Vreau sa.ti spun adevarul...
Nu puteam sa spun nimic, am dar doar din cap in semn de aprobare a celor spuse.
- Eu nu fac parte din familia aceea pe care ai vizitat.o. Sunt doar un strain. Mat si sotia sa m.au adoptat de cand aveam cateva luni. Parintii mei m.au abandonat. Chestia asta ma presat ani de zile, dupa ce am aflat adevarul. Eram disperat sa aflu cine.mi sunt adevaratii parinti. "Mama" caci asa ii spun, m.a sprijinit mult in realizarile mele, mi.a fost alaturi cat a putut de mult, si ii sunt sincer recunoscator. Insa de pe la 16 ani am inceput sa ma schimb. Nu mai eram copilasul silitor de acum cativa ani. Mi.am facut alt anturaj, alti prieteni, nici cu Lisa si Kevin nu mai aveam aceeasi relatie de comunicare, cat despre Mat, mi.e foarte greu sa.ti spun ca nici "salut" nu.i mai ziceam. Ma izolasem de toti, asa ca... asa ca... eiii bine mi.am innecat alinarea in droguri. Un tip mi.a dat intr.o seara sa fumez, dar nu am stiut ce este. Pe parcurs am devenit dependent. Au urmat momente de groaza in viata mea. Eram pur si simplu distrus. Imi petreceam noaptea cu baietii si cu fete pe care a doua zi le uitam sau nu doream sa le mai vad. Eram scarbit de tot ceea ce.si facea aparitia in jurul meu. Am inceput sa beau, sa beau foarte mult. O vroiam pe mama, pe mama mea adevarata aproape, dar nu era. Mat mi.a povestit intr.o zi ca mama m.a lasat pentru ca nu si.a dorit niciodata un copil, asta probabil si din cauza ca atunci cand am venit pe lume, ea avea doar 19 ani. Nu ai idee cum e sa nu ai mama aproape, cum e ca atunci cand plangi, cand simti ca nu te mai ridici sa fi nevoit sa o iei singur de la 0, fara sa ai un suflet de mama care sa te ajute, sa te sprijine si sa te inteleaga. Familia mea adoptiva mi.a oferit tot ce am avut nevoie, tot ce a fost mai bun, dar nu mi.a trebuit nimic! Intr.o seara am ajuns la spital din cauza inconstientei mele, am baut peste masura, si am avut un accident cu motocicleta. Micuta Lisa a fost cea mai afectata, ea nici acum nu stie adevarul... Fratele ei, zacea pe patul de spital cu o gramada de perfuzii si plin de rani. O imagine pe care un copil de doar 4 ani nu ar fi capabil sa o suporte. Au fost perioade foarte dificile din viata mea, de care nu as vrea sa.mi amintesc, insa nu.mi pot reveni. Nu e niciun motiv pentru care sa.mi doresc asta macar. Pana cand ai aparut tu... Tu! Nu stiu ce s.a intamplat cu mine. Asteptam de atata timp o fata cu care sa pot vorbi, sa.mi petrec timpul, dar cele cu care stateam erau doar niste persoane fara caracter! Nici nu am cum sa le spun altfel. Fiecare noapte si.o petreceau pe jumatate treze, in strada. Sunt scarbit de ce a ajuns lumea in ziua de azi. Dar tu Maia, nu pari sa fi asa... Am simtit ceva in mine de cand te.am vazut prima oara. Esti o copila ce refuza sa creasca. Ma atragea felul tau de a fi, si de a zambi, dar nu mai eram eu in preajma ta... Pana cand m.ai vazut aseara in halul in care eram. Mi.e rusine de mine Maia, mi.e rusine ca te.am lasat sa ma vezi asa... Si scuze sa.ti cer nu sunt de ajuns..."
Avea ochi plini de lacrimi. Tremura cumplit, dar nu inceta sa se uite la mine si sa.mi spuna toate acestea. Cu siguranta povestile pe care le auzisem de cand am sosit aici nu erau unele normale, nu era viata perfecta pe care mi.o inchipuiam la plecare. A inceput sa tune si intr.o clipa cerul a fost acoperit de nori. Stropi reci de ploaie cadeau, strabatandu.ne tristetea din priviri.
In clipa aceea i.am strans mana si l.am luat in brate. Simteam nevoie sa fiu langa el! Vroiam sa il calmez, intelegeam starea prin care trecea, chiar daca nu am trait.o niciodata. Chriss... Mi.a prins parul in palma lui, iar cu cealalta imi contura fata. Se uita la mine cu suspiciune, in timp ce rasufla cu o oarecare furie. S.a apropiat incet, incet... si.a unit buzele de ale mele si ma sarutat. Inima imi batea alert, iar sangele imi alerga ametitor prin vene. Nu mai simtisem asa ceva pana atunci. Ma strangea cu o forta uimitoare, incat parca dorea sa nu.mi mai dea drumu', sa nu plec de langa el.
- Maia... vreau... vreau doar sa fiu cu tine! Dar... nu cred ca este posibil.
- De ceee...?
- Pentru ca ti.as face rau.. pentru ca nu pot permite sa.ti fac rau. Mi.e frica...
- Nu imi pasa Chriss... daca nu ma risc, povestea nu si.ar mai avea farmecul ei. Plus de asta, nu imi pasa! Nu imi pasa cine esti, ce esti, de ce faci toate astea, sunt aici sa te inteleg, sa te sprijin, nu sa te ranesc.
Vorbele mele se pare ca i.au ajuns la inima, caci zambetul lui era mai frumos ca nicicand. M.a ridicat in brate si m.a dus sub un pod din apropiere sa ma fereasca de ploaie. Mi.a dat hanoracul lui. Aveam un fior foarte placut. Ii simteam parfumul si eram in bratele lui pentru prima data. Se juca in parul meu analizandu.mi fiecare miscare, fiecare gest. Timpul a trecut fara sa.mi dau seama, statusem cu el de mai bine de 3 ore, iar eu trebuie sa ma intalnesc cu Ilinca.
- Haide micuto, te voi duce eu. Vin.o!
- Wow, ma vei duce cu masina?
- Daa, ce are?
- Stii ca daca ma vede John, ramai fara ea, nu.i asa?
- Stii ca mi.ai spus ca e frumos sa te risti, nu?
- Nu mai zic nimic, hai sa mergem!
Tot drumul pana la mall parca visam, asta era tot ceea ce.mi doream, sa fiu cu el. Si eram cu el, eram langa el. In momentul in care am coborat Ilinca a scapat din mana telefonul.
- Sa ai grija de tine.
- Stai, hanoracul!
- Nu, pastreaza.l. Nu vreau sa racesti.
M.a sarutat pe frunte si a plecat. Ilinca ardea de nerabdare sa afle tot. Am fost nevoita sa.i relatez in detaliu cele intamplate.
Cumparaturile au fost minunate. I.am luat Dariei un cadou inedit! Sunt sigura ca o va surprinde, placut speram...
In seara aceea am dormit la Ilinca. Ne.am uitat la un film si am povestit toata noaptea fiecare despre vietile noastre.
A doua zi de dimineata, cu toate ca eram super adormita am plecat intr.un suflet la John, pentru a.mi lua bagajele. Cum era de asteptat vorbise cu mama, si puteam sa plec linistita, caci aveam acordul ei. Mama e o persoana minunata!
Pe la 10:15 ne stransesem toti in fata scarii mele. Desigur John le.a spus in parte fiecaruia dintre ei sa aiba grija de mine, sa nu patesc ceva. Asta.i unchiul.
Ne.am urcat in masina cu muzica la maxim, si am pornit spre plaja. Cu siguranta urma sa avem cateva zile de vis impreuna...

6 comentarii: