M.am blocat pentru o clipa... nu stiam ce sa.i raspund. Sa fie oare acel Chriss despre care vorbea micuta Lisa, sau doar o confuzie? Nu am mai apucat insa sa.i dau un raspuns, caci il aud pe John cum ma striga ingrijorat.
Mi.am intors grabita privirea spre unchiul meu, cu gand sa.i raspund.
- Daaa unchiule! Sunt aici. Nu.ti fa griji!
Unchiul obisnuia mereu sa aiba grija de mine. Ii era frica de orice, nu putea fi linistit in absenta mea...mai ales ca acum era datoria lui sa aiba grija de mine. Nu eram deranjata de lucrul acesta, chiar ma simteam protejata langa el.
Trecand peste aceasta mica intrerupere, mi.am intors capul spre cel de langa mine, care acum, brusc, era absent. Nu.mi puteam explica una ca asta... i.a trebuit mai putin de 5 secunde sa se faca nevazut. Incepusem sa cred ca visasem, si ca nu era real ce s.a intamplat. Si asa fusese prea frumos sa fie adevarat. Chipul desprins parca din cele mai indraznete fantezi, nu mai este prezent.
M.am ridicat si am continuat sa.mi petrec ziua sub inaltul cerului plimbandu.ma abatuta prin zona. Soarele incalzea totul in jur. Sclipirea lui ma orbea. M.am dus in casa, topaind intr.o veselie.
- Eeeeei Doly, ce.mi esti asa vesela?
- Nimic interesant John, dar imi place aici. E asa liniste, imi da o stare de pace locul acesta!
- Foarte bine pentru ca ne vom petrece seara aici. Uite, poftim cheile, du.te si ia.ti rucsacul din masina.
Am luat cheile din mana unchiului si am plecat spre masina. Pana la urma ce putea fi asa rau in a.mi petrece o noapte in pustiu?! Peisajul este mai mult decat mirific, iar proprietarii pareau niste omuleti destul de simpatici. Deh! o sa o fac si pe asta... de dragul lui John.
Timpul s.a scurs, mi.am petrecut majoritatea zilei cu Lisa si Kevin. De Lista mi.a placut de la bun inceput, si am inceput sa ma inteleg bine si cu Kevin. Mi.a povestit despre copilaria lui si cate putin in legatura cu orasul si oamenii de pe aici. Paream surprins placuta de cele auzite, pana la urma nu era asa rau precum imi imaginasem. Am rasfoit impreuna cateva albume de fotografii ce ne amuzau. Cu siguranta copilaria este partea vietii de care ne vom aminti cu drag... de poznele pe care le faceam cu vecinii, de orele tarzii pierdute in fata scarii si de nervii pe care ii cauzam fara intentie parintilor, asta ca sa nu mai spun de grijile care erau la ordinea zilei.
Pe la 21:30 m.am dus cu Kevin sa.mi arate camera. Nu era cine stie ce camera a unei vile spatioase, cu pereti pictati in fel si fel de moduri, si cu nenumarate modele... Era o incapere primitoare, cu peretii de un galben stins, incarcati de trecerea ireversibila a timpului. Patul vechi, acoperit de o patura rosie nu parea foarte confortabil, dar nu imi pasa. Imi parea bine ca ma aflam aici.
Am ramas singura in camera, si m.am pus pe ganduri. Intr.un fel imi era dor si de ai mei, de prietenii cu care pierdeam vremea, chiar si de Lewis, cu care aveam mereu cate ceva de impartit. Mi.am scos laptop.ul curioasa sa imi verifil mailul. Surpriza mi.a fost insa pe masura, netul nu mergea. Trebuia sa ma astept la una ca asta, doar sunt in mijlocul pustietatii. M.am ridicat de pe canapea si am dat la o parte draperiile ce acopereau fereastra. Priveam la cerul intunecat si ma gandeam la toate cele petrecute azi. Eram oarecum dezamagita ca unchiul meu nu a petrecut mai mult de 10 minute in preajma mea. Ma asteptam sa povestim despre cele intamplate in toti acesti 3 ani, in care nu am fost prezenta in viata lui... Poate nu el a fost cel care s.a schimbat atat de mult, undeva aveam si eu partea mea de vina. Nu mai eram copila de pe vremuri ce zambea la orice nimic si ii era tot timpul in spate, fiinta inocenta ce.l incalzea doar cu o privire.
Insa nu numai asta ma chinuia. Ma tulbura si ceea ce s.a petrecut azi in gradina. Nu aflasem nici pana in momentul de fata cine era persoana misterioasa ce.mi cuprindea mana si.mi zambea, deparca as fi fost cea mai mare bucurie a vietii ei. Mi.a placut sa.l privesc, dar totusi era ceva neinregula cu mine. Nu mi.am cunoscut aceasta latura de a fi asa repede atrasa de cineva. Imi trebuia timp sa cunosc o persoana, ca mai apoi sa fiu atrasa de ea. Nu ma mai intelegeam, nu puteam pricepe de ce Chriss imi bantuia fiecare particica din mine, de ce nu ma mai lasa in pace! Preferam sa cred ca e ceva de moment, ca imi va trece, dar cu cat vantul batea mai tare cu atat mintea mea alerga mai repede spre el. Stateam pe fereastra si incercam sa inteleg ce se intampla defapt cu mine, cu noi...
Linistea mi.a fost sparta de un zgomot destul de straniu. Ma uitam curioasa prin zona, si am vazut un personaj intr.un hanorac gri, si blugi negri ce abia se mai tara spre casa. Initial nu.mi dadusem seama cine e. Continuam sa ma holbez mai rau ca la o tornada ce urma sa ma trimita tocmai in celalalt capat al lumii, dar tot nu puteam sa deslusesc cine se afla sub acea gluga. In cele din urma m.am dat batuta si m.am intins in pat. Imi aruncam ochii aiurea pe tavan si incercand sa adorm... cand usa de la camera s.a deschis brusc si s.a trantit de perete. Am sarit din pat speriata parca de bombe, nu imi imaginam ce urma sa se intample.
Mergeam ca pe jar cu gandul sa.nchid usa cat mai repede cu putinta, dar acesta a fost indata dat peste cap de aparitia aceluiasi baiat de acum cateva ore, Chriss...
Nici in cele mai ascunse inchipuiri ale mele nu imi imaginam ca isi poate face aparitia la mine in camera. Ma temeam de prezenta lui, dar cu toate acestea imi doream enorm sa.l vad.
Si.a ridicat ochii din podea si mi.a zambit. Ma uitam atenta la el, si mi.am dat seama instantan ca era fiinta ce se strecura mai devreme in casa. O gramada de idei imi treceau prin cap. Vroiam sa.l intreb cine e, ce vrea, de ce se afla acum langa mine... dar nu puteam. Buzele imi erau lipite iar ochii tintiti asupra lui. Mi.a luat mainile si le.a impreunat la pieptul lui, mi.a zis doar atat "Imi pare rau ca am plecat". Hmmm, mi se parea ciudat. Mi.a lasat mainile sa cada usor, in timp ce se departa spre fereastra. Ii vedeam reflexia in geam si ma temeam sa.i zic ceva...
- De ce nu vorbesti?! ma intreaba pe un ton destul de aspru.
- E... Eu... oricat as fi incercat sa.i zic ceva, nu puteam! Ma simteam slabita si de simpla lui prezenta!
- Eah, nici nu ma mira. Nu sunt genul de persoana pe care o vezi zi de zi stand de vorba cu persoane de varsta ta. Probabil iti par un ciudat, un nebun iesit de nu stiu unde si venit aici sa.ti fac tie rau.
- Nu....
Ma uitam in gol, si incercam sa.i spun ca nu inteleg ce se petrece, dar era imposibil.
- Maia, sunt aici doar pentru tine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu