Intr.o seara de vara, in aglomeratia infernala din oras, m.ai prins de mana. Din 30.000 de oameni, din 30.000 de suflete ... tu l.ai ales pe al meu! Nu stiu cum sa descriu sentimentul, teama din interiorul meu, razboiul ce.l port in suflet de atunci mereu, grija imensa ce o detin, si mai ales iubirea asta, care ma distruge parca treptat. Cum pot sa.ti descriu ce e in sufletul meu?! Nu pot... Pot doar asemana fenomenul cu o furtuna in desert, cand cerul se despica si plin de nori grei cu tente puternice pornesc o lupta fara de inceput sau sfarsit, in care nimeni nu pierde, nimeni nu castiga, ci curg doar lacrimi reci, caci nici ele nu mai simt caldura de altadata. Si e o stare de agitatie, si nimeni nu vorbeste, nu se aude nimic, dar in gandul meu e cea mai mare galagie, acolo e agitatie... multe voci se contrazic, iar eu trec prin asa ceva zilnic. De ce sa zambesc?! Pentru a.i face pe altii sa zambeasca la randul lor....? Nu pot, nu o fac! Nu o fac pentru ca nu simt asta, m.as simti vinovata sa zambesc stiind ca tu acolo, nu o faci... Oare cum e sa adormi in fiecare noapte agitata si nestiind ce te asteapta ziua de maine, sperand sa treaca, sa vina... Parca o palma pe atat de rece si grea ma loveste in fiecare moment nestiind ce se intampla. Grija asta... nu numai ca.mi inunda mintea, insa ii provoaca cea mai mare durere posibila, in timp ce sufletul meu, se simte incoltit din toate partile... Parca ar fi intr.un incendiu din care nu mai are scapare, numai flacari si urlete in jur!
Atat de mult adorm parca imbratisata de el, sarutata de durere, si infranta de sentimente. Ideea de a te pierde ma inspaimanta cel mai rau .. Cum poti sa.ti pierzi sufletul?! Cum?!! Cum sa traiesti ... si sa stii ca el e acolo, insa nu te aude, nu te simte, parca ar fi un strain intr.o lume ce.i da fiori, intr.o lume atat de rea... In toata chestia asta am nevoie de sprijin si intelegere, iar in tine il gasesc mereu... Atunci cand sunt nesigura pe mine, pe ce pot sau nu, tu imi dai mereu curajul sa merg mai departe, si nu a fost clipa in care sa ma gandesc ca mi.ai face vreun rau, pentru ca mereu am fost aproape de sufletul tau... M.ai invatat sa fiu cea de azi, alta persoana, iar grija ta, este cea mai importanta!
E atat de greu... parca zac intinsa pe pamant, si nici nu simt ce e langa mine, oameni, zgomotul, caldura sau frigul... Insa tu, tu mereu esti aici, si mereu iti simt prezenta...
Nu vreau sa ma fac inteleasa de nimeni, si mai ales de ce trec prin atatea pentru a intelege o singura persoana...
Simplu... e mai mult decat iubire... Iar persoana aceea?! E tot ceea ce conteaza pentru mine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu