Partea 12 •

Nu cred ca va puteti imagina ce perioada grea am avut... Eram epuizata, nervoasa, obosita... nu ma mai puteam concentra la nimic. Fiecare zi incepea intr.un salon, si se termina in acelasi salon, printre ore pierdute, pazindu.l pe Chriss... Simteam ca pica cerul pe mine, si ma izbeste de pamant cu o forta inexplicabila... primeam in fiecare zi o mare lovitura doar sa.l vad intins pe acel pat blestemat, fara sa.mi spuna nici un cuvant. Bine... si asta la inceput. Au urmat perioade in care nu.l vedeam cu zilele, stand izolat intr.o camera, intre patru pereti, rupt de realitate. Cum e sa nu poti privi lumina zilei de maine, sa nu vezi cum apune soarele, sa nu auzi nici un suras, sa nu vezi nici macar un chip care sa.ti zambeasca?!

Saracul John, nu stia ce sa.mi mai faca, doar ca micuta lui Dolly sa fie din nou cum era odata. Nimic nu ma putea distrage de la obsesia mea de a.mi vedea din nou baiatul pe picioare, sa.l stiu langa mine, sa.i simt fiecare puls si rasuflate, sa.l aud cum zambeste cu inima si vorbeste cu sufletul.

- Maia, nu mai suport sa te vad asa. Dumnezeule! Revino.ti ... uite.te la tine, uite cum ai ajuns!!! Esti slabita pe zi ce trece, ai cearcane, nu mai mananci, nu mai dormi, unde vrei sa ajungi?!

- Jonh?! Doar lasa.ma...

Asta era scurtul nostru dialog de mai bine de doua luni incoace. Pentru mine nu mai conta ca este zi... ori noapte... defapt, nici nu stiam fusul orar, nici nu ma interesa. Stateam la o masa veche si acum o am tiparita in minte, era de un cenusiu inchis, iar peste ea o fata de masa alba, care parca imi fixa privirea. Tineam cana de cafea, concentrata, ca si cum nu ar mai exista persoane in afara acestei incaperi care traiesc pentru mine ...

Pe langa faptul ca incet, incet simteam ca nu mai pot, si simteam ca traiesc degeaba, nu mai aveam acel motiv de a zambii... Insa... Insa! Mai este o problema... Cum aveam sa.i spun lui Chriss, ca peste aproximativ 3 saptamani, daca nu mai putin, eu va trebui sa plac?!! Urma sa nu mai aiba nici un sprijin, si se putea apuca oricand de droguri... Imi apareau tot felul de imagini in minte, inclusiv cea in care el zacea intins pe jos, inconstient. Ma rugam continuu sa.si revina odata, aveam nevoie de el! Si nimic mai mult!!

Intr.o dimineata lipsita de orice farmec pentru mine, telefonul m.a trezit din somnul de numai 45 de minute pe care am apucat sa.l savurez si eu in ultimele doua saptamani crunte.

- Domnisoara Madison, sunt eu Jefferson.

- Domnule Jefferson! Ce s.a intamplat? E ceva grav?

- Nu, stati linistita. Defapt eu v.am sunat sa va spun ca puteti sa veniti sa.l vizitati pe Chriss.

- Da?!

- Daa, este foarte bine, si cred ca maine, in mod cert, in vom externa.

- Doamne, sper sa ajung cat mai repede la spital. Va multumesc.

- Nu aveti pentru ce. O zi buna!

In clipa aceea am alergat cu toata forta ramasa spre usa, urcandu.ma in primul taxi, plecand de graba la spital.

Nu as putea sa descriu clipa in care l.am vazut stand in fata mea. Eram socata de.a dreptul. Avea aceeasi lumina in priviri, motivul pentru care eu ma trezeam in fiecare dimineata cu zambetul pe care i l.am primis! Mi.au scapat dosarele din mana, eram cuprinsa de un fior ciudat, groaznic, dar stupid de placut. Stiu doar ca am alergat din rasputeri in bratele lui, sarutandu.i fruntea si punandu.l sa.mi promita ca nu ma va lasa nici macar o zi fara sa.l aud!

- Iubitooo!!!

Cred ca e foarte aiurea sa privesti fix o persoana, o persoana care face parte din viata ta, sa o vezi cum tremura si plange, si.ti spune din tot sufletul ca i.ai lipsit si ca ii era dor de tine...

Au urmat cateva zile in care Chriss a trebuit sa se odihneasca, zile mai mult sau mai putin linistitoare, insa stiam ca avea sa se refaca. Eram fericita ca ma va putea sustine din nou si ca imi va fi alaturi. Aveam insa o nedumerire, doctorul Jefferson mi.a dat un avertisment inainte sa plec... Bucura.te de iubirea lui, cat inca e langa tine!

14→15❤!

Azi...astazi las in spate o varsta frumoasa, o varsta de care imi va fi dor. In acest an, am invatat sa ma cunosc cu adevarat, cu toate ca sunt complicata. Am trecut prin multe, am tipat si am sarit in sus de fericire la fiecare imbratisare, la fiecare gluma si fiecare gest aparte, dar in acelasi timp am cunoscut si durerea pe care o poate provoca cineva atunci cand te face sa.i simti lipsa, cand iti tradeaza incredere, cand te minte. Am ranit persoane pe care le.am iubit cu adevarat si am fost ranita la randul meu. Mi.a placut sa merg la limita. Cu toate astea am iertat greseli de neiertat, si am acordat a doua sansa de multe ori. Am facut multe lucruri din impuls, si mi s.a intamplat sa gresesc drumul... dar am mers mai departe, fara sa regret ceva! Din greseli invatam! M.am simtit de multe ori singura printre atatea persoane, pe care le cunosc de ani de zile, pentru ca defapt mie imi lipsea o singura persoana! Toate acestea m.au facut sa ma schimb, sa.mi formez alte conceptii si principii in legatura cu mine, cu viitorul meu. Am felul meu de a fi, acolo oricand pentru tine, zambesc mereu doar din banalitati. Sunt fericita doar daca aud doua cuvinte, si nu.mi pasa de ce va urma. Cat despre incredere... eeeeei bine, am tremurat de nervi, si am facut lucruri de care chiar nu ma credeam capabila la momentele respective... increderea nu prea mai exista. In acest an stiu sigur, nu am mai confundat sentimentele! Am invatat sa iubesc cu adevarat, sa iubesc frumosul, sa iubesc specialul! Am trait clipe de care imi va fi dor, clipe pe care le voi pastra mereu undeva in mine, pentru ca le ador si acum. Am intalnit persoane pe care nu credeam ca voi ajunge sa le indragesc atat de mult, mi.am cunoscut mai bine prietenii, am impartit cu ei fiecare suras, fiecare lacrimia, orice emotie si bataie a inimi. Va multumesc pe aceasta cale pentru intelegerea acordata, pentru ca m.ati suportat atunci cand nici chiar eu nu ma recunosteam. Imi cer scuze celor pe care i.am ranit sau atacat fara sa.mi dau seama, din motive banale, si chiar imi pare rau. Marina, Alin, Enzo sunteti speciali pentru mine. Mi.ati acordat incredere si a.ti luptat asa cum ati putut pentru fericirea mea. Alina, Alexa, Ioana anul acesta mi.ati demonstrat ca sunt puternica, ca pot sa realizez ceea ce.mi propun atata timp cat am amibtie. Ca sunt speciala pentru voi prin simplul meu fel de a fi, si ca ma iubiti cu adevarat. Piti, tu esti minunat! Esti o persoana atat de speciala pentru mine! Ma susti si ai grija de mine asa cum nimeni nu a avut pana acum, si iti sunt recunoscatoare. Mi.am cunoscut si o noua verisoara de care sunt mandra, si care imi e foarte draga. Mada meriti tot ce e mai bun. Sunt persoane care nu ma suporta, multumesc, chiar nu imi pasa din punctul asta de vedere. Am pierdut si oameni dragi, dar... asta nu ma impiedica sa am un viitor frumos. Am pierdut clipe de care mi.e dor acum mai mult ca oricand! Nu sunt in stare sa impun sentimente si nici sa le critic. Sunt nebuna, ciudata, am felul meu de a gandii! Sunt inocenta, indiferenta, copilaroasa, naiva. Rad, plang, zambesc, regret, sper, iert, urasc, visez! Asta sunt! Multumesc si voua cei care imi citit blogul, si sper sa.l cititi si in continuare. La multi ani Alinaaa! Maine faci 15 ani. 15 anisori fericiti!

Partea 11 •

- Dar nu e asa...

- Am terminat orice discutie!

- Nu! Eu una ca asta nu fac! Are nevoie de mine John, incearca sa intelegi. Poate ca nu imi face bine prezenta lui, dar vreau sa.l ajut! Suntem oameni pentru Dumnzeu John. Ce exemplu imi dai tu mie acum? Maine se interneaza..

Unchiu' se uita la mine cu o privire apasatoare, dar parea sa inteleaga.

- Draga mea, stii ce? Ai dreptate... Nu iti dau deloc un exemplu bun, si pentru aceasta, te voi sustine, indiferent de ce vrei sa faci sau nu cu acest baiat.

- Multumeeesc. John, ai incredere... e o persoana minunata.

- Stiu...

Chiar daca unchiul ma amagea de multe ori, ma si intelegea, stiam sigur ca va fi un sprijin important atat pentru mine, cat si pentru Chriss. I.am explicat totul in seara aceea, pana cand am fost intrerupta de telefon.

- Da?

- Alo? Maia, sunt eu, Chriss.

- Chriss!

- Ce faci scumpo?

- Uite bine, vorbeam cu John. Tu, esti bine?

- Da, sunt bine, stai linistita. Am vorbit cu doctorul, mi.a explicat asa pe larg cam ce ma asteapta, insa nu sunt sigur de ceea ce fac. Am nevoie de tine, de incurajarea ta.

- Va fi bine, e un pas important iubitule. Trebuie sa ai incredere in proprile tale forte, sunt sigura ca vei reusi.

- Deja ma simt mai bine. Eu trebuie sa inchid, si asa se mira ai mei ce e cu mine de stau pe acasa. Ne vedem maine. Noapte buna.

- Noapte buna!

Ma gandeam ca nu ii era deloc usor, si stiam ca ne va astepta pe amandoi o perioada destul de dificila...

- Cum e?

- Deloc bine... Se teme.

- Dar de aceea esti tu langa el, sa.i arunci orice teama, orice suspiciune.

- Stiu, doar ca nici eu nu am suficienta incredere in proprile forte.

A doua zi dis-de-dimineata am sarit din pat, si am plecat in graba spre clinica. John ma urmat, fara a pune vreo intrebare. Era la fel de agitat ca si mine. O asistenta s.a oferit sa ne ajute.

- Buna dimineata! Va pot ajuta cu ceva?

- Da, sigur. Aaah, il cautam pe Chriss Carter.

- Sunteti domnisoara Madison?

- Maia Madison, da, eu sunt.

- Este internat la camera 71 pentru analize, etajul 3.

- Multumesc frumos! Haide John. Buna ziua!

De preferat ar fi fost sa pierd vremea, caci in clipa in care l.am vazut pe Chriss conectat la aparate am simtit ca o sa lesin. Am intrat la el in salon, tremurand si plangand, nu imi doream nimic altceva decat sa stiu ca e bine, atat!

- Chriss!!Chriss!!!

Nu putea sa.mi raspunda, era evident... Starea lui nu era deloc favorabila. Nu a putut decat sa.mi stranga degetele in palma lui.

- Calmeaza.te Maia.

- Nu pot John, nu pot! Uita.te la el! Uite cum e... in ce stare a ajuns...

In minutele urmatoare si.a facut aparitia Doctorul Jefferson.

- Domnisoara Madison, va rog sa va linistit. Momentan nu este nimic grav. Pacientul ma sunat aseara, si mi.a explicat cum sta treaba. Vor urma procedee destul de complicate, are nevoie de sprijinul dumneavoastra.

- Stiu. Dar spuneti.mi va rog, in ce consta toata treaba asta?

- Pentru inceput ii facem o serie de analize, apoi urmeaza partea mai grea. Momentul in care ii vom administra niste pastile si seruri, care ii vor da greturi, dureri de cap, posibil si ameteli. Ii va fi destul de greu.

- Nu vreau sa ma gandesc...

- Aaah, si inca ceva. M.a rugat sa va dau acest biletel.

- Multumesc.

Eram foarte curioasa sa.l citesc. In timp ce despachetam foaia de hartie, Johm mi.a pus mainile pe umeri.

" Stiu ca acum stai si ma privesti. Stai si te uiti la mine cum sunt conectat la blestematele astea de aparate, poate plangi, poate urli, eu nu pot sa te aud. Ti.am facut prea mult rau, iar acum tu versi lacrimi amare doar din cauza mea. Esti ingerul care are grija de mine, sper sa ai puterea si vointa sa ma sustii! Te rog sa ai grija de tine iubita, sa fi puternica! Te iubesc."

Incercam sa fiu dura, sa.mi asum proprile fapte, doar ca nu puteam. Eram afectata de vorbele lui...

- Trebuie sa fi puternica scumpo. Stiu ca va fi greu.

- Va fi John, va fi foarte greu...

M.am dus sa iau doua cesti de cafea in timp ce John statea cu Chriss. Pe coridor insa m.am intalnit cu micuta Lisa, care m.a strafulgerat cu o privire plina de durere.

Am luat.o in brate.

- Maia, fratiorul meu va fi bine, asa.i?!

Nu puteam sa.i spun nimic...

- Maia, Maia, de ce taci! Uite.te la mine! Spune.mi ca va fi bine! Nu pot trai fara Chriss.

Vorbele ei ma raneau si mai tare, insa m.am stapanit sa izbucnesc in plans. Am luat.o de manuta si am mers impreuna in salon.

- Eu l.am mai vazut odata asa pe fratele meu. Nu mai vreau sa fie asa! Chriss, trezeste.te odata!

- Iubito, gata, gata... e bine, doarme. Nu a patit nimic puiule. gata.

Ma uitam la John, dar niciunul nu stia ce reactie sa aiba...

Partea 10 •

- Dar unde vrei sa mergem?

- O sa vezi. De ce esti tu mereu asa de nerabdatoare?

- Pai prea ma ti in suspans. Ai asa o placere...

- O sa te duc intr.un loc pe care il iubesc... acolo ma regasesc, locul acela face parte din mine.

Ideea era ca mie chiar nu imi pasa unde urma sa mergem, nu imi pasa. Eram cu el! Doar asta conta!

Chriss a condus timp de 2 ore neincetat. Eu am adormit dupa 10 minute de cand am intrat in masina. Afara era racoare, cu toate ca se anunta o zi calduroasa. Mi.a pus geaca lui pe umeri si ma sarutat pe frunte.

In clipa in care am deschis ochi m.am trezit pe o pajiste interminabila, marginita de malul unui lac.

- De ce m.ai adus aici?

- Pentru ca vreau sa.ncepi sa ma cunosti. Vreau sa vezi cine sunt defapt, pentru ca stiu ca parerile tale sunt prost concepute, si nu am degand sa le las asa!

- Sunt conceptiile si principile mele.

- Da, si trebuiesc respectate, doar ca poate nu sunt cum ar trebui sa fie.

- Uite ce e Chriss, pe mine nu ma intereseaza ce cred altii, bine? Vrei sa.ti intre odata asta in cap?? Mie imi placi pentru ceea ce esti, nu pentru ce imagine iti creezi.

- Esti minunata, stiai?

- Hmm, terminaa! Chriss! Haah, inceteaza odata! Te rooog! Mai!

Ii placea sa se joace cu mine, e asemeni unui copil mare. Ma ciupea, ma gadila, ma musca si ma invartea in timp ce eu zambeam dar totusi il rugam sa inceteze. Imi placea sa.mi petrec timpul cu el, ma facea sa ma simt speciala, speciala cel putin in viata lui, in bratele lui, in viziunea lui... Stiam ca din punctul de vedere al celorlalti eram o oarecare persoana ce vrea doar sa se integreze si sa se simta bine.

In timp ce se juca cu fermoarul de la jacheta mea, sau cu parul meu, ori cu funtita de la bluza, eu priveam pirduta in gol si ma gandeam..."Doamne, m.am obisnuit deja cu el, cat de greu imi va fi sa.i spun ADIO!? Sunt aici de cateva saptamani, dar el nu stie ca sederea mea e temporala. Urma sa.i rup inima, insa nu aveam ce face... Mai am de stat doar patru saptamani, si urmeaza sa ma intoc acasa. Ce durere o sa.i provoc lui cand va afla?!"

- Hei, Maia, cum e vremea acolo sus?! La ce te tot gandesti de nu mai spui nimic de zeci de minute?

- Huh?! Aaah, nu stai linistit, sunt doar obosita de aseara...

- Sigur?

- Da!

- Maia, pe mine nu ma poti minti. Stiu ca asta incerci si probabil vrei sa.ti reusasca, dar nu se poate. Deci zi.mi, ce s.a intamplat?

- Exagerezi...

Chriss s.a ridicat foarte repede din bratele mele, ducandu.se la masina. A venit de acolo cu o bricheta si un pachet de tigari. S.a asezat la 5 metri de mine, si.a aprins tigara si s.a pus pe ganduri. Avea schitat pe fata un gand ce.l apasa, se incrunta si nu intelegeam de ce.

- Ce ai patit? De ce ai plecat asa brusc?

- Maia, de cand ma stiu am trecut prin multe, am tipat si am sarit in sus de fericite, am iertat greseli de neiertat, am facut multe lucruri din impuls. Am adorat imposibilul, am mers la limita de fiecare data, am ranit persoane dragi, mi s.a intamplat sa mai gresesc drumul, dar am mers mai departe. Ma simteam singur intre atatea persoane, pentru ca defapt mie imi lipsea o singura persoana! Am fost uneori mai sensibil decat trebuia,am tremurat de nervi, am facut lucruri de care credeam ca nu sunt capabil! Si poate ca am confundat sentimente... dar acum e diferit! Si nu te mai uita asa la mine, ca nu fumez ceea ce crezi tu ca fumez!

- Da', nu e vorba de asta...

- Sunt un monstru, asta sunt. Un cineva, care nu te merita.

- Nu mai vorbi asa! De ce sunt eu aici? De ce?!! Vreau sa te ajut Chriss, vreau sa intelegi ca nu e bine ceea ce iti faci. Stiu ca am pasit de putin timp in viata ta, dar nu iti pot fi si iubita si mama, ca sa poti sa scati de depresia ta. Macar apreciaza.ma pentru ceea ce sunt si ceea ce incerc sa fac pentru noi.

- Pe langa faptul ca te apreciez, te iubesc...

Am plecat privirea in jos si taceam. Nu mi.a mai spus nimeni "TE IUBESC" pe tonul acesta, si probabil si daca mi.ar fi zis un baiat asta, cu siguranta nu l.as fi crezut.

- Hai, fa.ma prost. Spune ca sunt ca toti ceilalti! Zi.mi ca am gresit si reprosaza.mi faptul ca iti stric viata! Ma urasc, sunt un ratat, asta sunt!

A urmat un moment de tacere. Eram relativ socata si uimita de vorbele lui, nu eram capabila sa le opresc pe cele ce urmau sa vina.

- Maia! Maia, uita.te la mine! Singurul, dar singurul motiv pentru care eu traiesc acum, esti tu! Doar tu! Nu imi pasa de alti, de sentimente, de vorbe, de fapte. Tu realizezi ca eu tin piept vietii asteia doar pentru a te proteja, pentru a te sustine?! Si... si chiar nu am nici un regret.

- Vreau sa te internezi intr.o clinica de dezintoxicare, si nu peste o luna, doua, maine!

- Nu pot!

- Bai, stiu ca iti cer prea mult, dar nu mai suport. Uita.te la tine, tie iti place asa?! Sufletul meu e sfasiat cand in fiecare dimineata ma trezesc in bratele tale, iar tu stai nemiscat, terminat de atata doza de inconstienta, si te privesc si tremuri, iar atunci cand deschizi ochii, parca nu e privirea ta!

- Maia, nu incerca sa ma schimbi, caci nu vei reusi.

- Nu incerc, sunt sigura ca voi reusi. Daca tu chiar ma iubesti, fa.o!

- Ma pui intr.o situatie dificila si neplacuta tot odata.

- Stiu, dar sunt nevoita.

Acest schimb de replici cred ca chiar nu isi mai aveau rostul. Telul meu era sa.l ajut sa.si revina, cu toate ca eu nu.l iubeam. Da, am spus.o, nu.l iubeam. Era asemeni unui drog pentru mine, eram dependenta de el, de prezenta si sarutul sau, dar nu puteam afirma ca.l iubesc, cu toate astea, credeam in sentimentele lui...

- Stii, cand o sa cresc vreau sa devin doctorita. Asta.i una dintre dorintele mele.

- Bun asa.

- Chriss, vreau sa.ti spun ceva, dar nu stiu cum...

- Stiam eu ca va veni si vremea asta, spune.

- Eu nu sunt de aici. Si mai am de stat doar o luna in America!

- Poftim!?

- Da...

- Cum ai putut sa.mi faci asa ceva, cum?! Tocmai tu, tu?!
- Chriss, te rog...

- Deci taci!

- Eu doa...

- Am zis sa taci odata! Ce.i cu tine, nu auzi?! Sa ma lasi dracului in pace, nu stiu ce e in capul tau, ce a fost in mintea mea cand am luat decizia sa fiu cu o copila! Nu vreau sa te mai vad Maia!!

- Imi pare rau...

- Da, si mie imi pare rau, imi pare rau pentru tot, pentru ca eu chiar am crezut pentru o clipa ca ma vei schimba, mi.am pus toate bazele in tine! Mai mintit, mai mintit, si peste asta nu pot trece!

Am plecat spre masina fara sa mai spun nimic. Am stat acolo mai bine de jumatate de ora, in care el ramasese incremenit pe marginea lacului si din cand in cand mai arunca o piatra privind tulburarea suprafetei netede. Ma uimit, chiar ma uimit. L.am vazut venind spre mine.

- Hei, gata, calmeaza.te, nu mai plange.

Imi era imposibil sa nu plang, ma ataca acolo unde stia ca ma doare cel mai tare!

- Lasa.ma.

- Nu lua in calcul izbugnirea mea de mai devreme, stii ca nu sunt eu acela. Imi este afectat intreg sistemul nervos precum si celelalte simturi si reacti. Te rog frumos, intelege, chiar imi pare rau, insa nu suport ideea de a te pierde. Nu vreau sa te pierd. Nu pot permite una ca asta!

- Eu te inteleg, vreau sa te ajut, nu ma lasi!

- Promit! Promit ca pentru tine, maine voi face ceea ce mi.am propus demult.

- Sigur?

- Da Maia, in seara asta o sa.l sun pe Doctorul Jefferson, si am sa ma programez la clinica sa de dezintoxicare.

- Esti pregatit sa faci pasul asta?

- Nu, dar voi fi.

- Am incredere in tine.

- Vin.o la mine!

Ma luat in brate si timp de cinci minute nu am simtit altceva decat bataile alerge ale inimii sale.

Se facuse ora 17:00. Am plecat spre oras. Ma gandeam ca ar fi mai bine sa.i spun unchiului adevarul despre Chriss, decat sa.i ascund asta...

- Gata domnisoara, pana aici a.ti platit.

- Multumeeeesc. Ne vedem maine la 08:00?

- Nu puiule, stai linistita, ma voi descurca.

- Vreau sa fiu acolo.

- O sa fi, la timpul potrivit.

- Uf, bine, dar ma suni, ok?

- Cu siguranta. Ai grija de tine.

- Si tu!

Cand am intrat in casa l.am gasit pe unchiu' in fata televizorului, postand o infatisare destul de neplacuta.

- Buna unchiule! Ce faci? Mi.a fost dor de tine.

- Stai jos!

- Ce s.a intamplat?
- Din acest moment, iti interzic sa mai ai vreo tangenta cu Chriss! Am terminat!

- John, dar nu poti face asta...

- Tu vrei sa.ti ratezi viata pentru unul ca el?! Uite.te putin la tine, compara si tu personalitatea ta, cu a lui! Nu iti sta in caracter sa faci asa ceva Dolly, asta nu esti tu! Vrei sa.ti pierzi intreaga viata langa un barbat ca acesta? Sa vina seara baut si fumat acasa, iar tu sa induri tot?

Partea 9 •

Am avut un drum destul de lung pot spune, caci i s.a facut Luizei rau, insa asta nu m.a oprit sa.mi pastrez acelasi zambet pe chip. Vremea parea a fi de partea noastra, marea era de un albastru profund, iar soarele stralucea cu o putere uimitoare. Am ales un colt mai linistit al plajei unde ne.am si instalat de altfel. Carl avea un chef ingrozitor de viata, in timp ce Steve si Edward se luptau din rasputeri sa organizeze "tabara". Ilinca si Daria vorbeau despre ceea ce urma sa facem diseara, iar eu si Luiza stateam pe malul marii, privind spre zare. Din ceea ce am putut sa observ, Luiza nu e genul de persoana deschisa, comunicativa... e foarte retrasa, si are un caracter greu de inteles. Sub infatisarea unei blonde cu ochii de un verde stralucitor se afla o fire blanda, ce astepta sa fie inteleasa. O priveam fumand si m.am asezat langa ea.

- Luiza, ce faci aici?

- Ma relaxez, nu se observa?

- Mna... Te.am vazut stand singura, ma gandeam ca ai ceva...

- Mi.a fost rau tot drumu' Maia, la ce te astepti?

- Daaa, stiu. Dar nu vorbesc numai de acum, zic in general. Tu nu pari a fi asemeni Dariei, Ilincai, baietilor...

- Nu, pai chiar nu sunt ca ei. Stii doar ca atunci cand vine vorba de distractie, ma integrez usor, doar ca acum nu e treaba mea sa ma amestec intr.ale lor.

- Sau mai bine zis, esti preocupata cu starea de spirit a lui Steve.

- Ce e intre mine si Steve nu te priveste pe tine, ok? Eu nu inteleg, ce te bagi asa in vietile noastre, de abia ai venit si te.ai instalat ca si cum ai fi alaturi de noi de o viata...

- Da' stai asa...

- Nici un "stai asa" ca nu stii tu cate am tras noi impreuna, si nici nu vei afla vreodata. Vezi.ti mai bine de ale tale, ca sa nu zic de "drogatul" tau...

Luiza parea foarte deranjata de anumite chestii. Si.a aruncat tigara si sticla de apa in nisip, plecand de una singura pe malul marii. Vorbele ei chiar nu mi.au picat bine.

- Las.o in pace, asa e de cand e certata cu Steve, in general poate fi chiar de treaba.

- Dar Daria, nu inteleg, am vrut doar sa o ajut.

- Nu ai cum... Dupa ce ati mers sus, tu cu Ilinca, Luiza si Steve s.au certat ingrozitor... Nu stiu cum sa.ti spun sau sa.ti explic, dar sa.ti zic asa mai pe intelesul tau, a infipt mana in ea, si a trantit.o la pamant... Iti dai seama, Steve era sub influenta alcoolului, insa asta nu e o scuza pentru temperamentul sau...

- Mnu.. nu stiu ce sa zic... o inteleg pe de o parte...

- Hai, sus, e ziua mea, si nu am degand sa o petrecem bocind.

Toata ziua am petrecut.o in mare si pe plaja, a fost de.a dreptul minunat.

Mai spre seara, in timp ce fetele stateau langa foc si vorbeau, m.am dus la Edward sa.l ajut sa pregateasca gratarul.

- Deci, ce faci?

- Bine Maia, ma lupt pe aici, ce ai zice sa.mi dai o mana de ajutor?

- De aceea sunt aici. Uite, da.mi mie asta.

- Poftim. Hei, tu cum mai esti?
- La ce te referi?

- La seara aceea...

- Pai... relativ bine, adica am vorbit, mi.a explicat.

- Tu chiar vrei sa.ti petreci viata langa el?

- Hah, asta nu inseamna ca voi sta o viata cu el...imi place, da...

- Spun asta doar pentru ca.mi esti foarte draga, si nu as vrea sa patesti ceva, sau sa suferi dupa el...

- Stai linistit, ok? Voi fi bine.

- Ma bazez pe tine pustoaico, esti o persoana cu capul pe umeri.

- Asa este...

- As vrea sa pot spune si despre Ilinca acelasi lucru...

- Adica?

- Imi place mult, dar de la faza cu fostul ei prieten, nu prea mai pare interesata de o noua relatie.

- Intelege.o si pe ea.

- Ti se pare ca nu o inteleg? I.am fost alaturi zi de zi.

- Poate ca va trece peste, dar cu siguranta nu va uita.

- Nu va uita sigur... Insa nu stiu cum sa o pot face sa treaca peste...

- Poate incercand sa stai de vorba cu ea, ce zici?

- Ce rost mai are?

- Pai uite ca are!

Carl s.a asezat langa noi si a inceput sa cante la chitara... Melodiile ascultate mi.au strapuns sufletul. Ochii imi erau inveliti in lacrimi ce se agatau usor de gene. Imi placea...

Niste nori de plaie si.au facut aparitia pe neasteptate, si brusc a inceput furtuna. Ne.am strans cu toti in cort si am inceput sa vorbim.

- Deci, ce ar fi sa mergem la film zilele astea?

- Luiza, ai chef de distractii, din cate vad.

- Tu sa taci Steve, ca eu cu tine nu mai avem ce discuta.

- Terminati amandoi. Ce nu va ajunge?

- Carl are dreptate, gata! am tipat fara sa vreau la ei. Sunteti impreuna de atata timp, si va certati asa fara rost.

- Maia, a dat in mine! Asta.i motiv banal?

- Nu am zis ca e motiv banal, dar incearca sa treci peste... uite.te si tu in ce hal ati ajuns sa va certati. De cateva zile continuu o tineti tot asa!

- Eram beat Luiza, intelege. Stii ca nu as fi reactionat asa niciodata!

- Atunci incearca sa te abtii!

Ii priveam cum se certau din motive care mai de care, iar spiritele se aprindeau mai tare si mai tare... Puteam sa fiu si eu candva in situatii de genul acesta, dar preferam sa nu ma mai gandesc la asta... In cele din urma pare ca s.au impacat, caci eu am pierdut firul, fiind rapusa de un somn profund.

In zori, am auzit.o pe Ilinca strigandu.ma:

- Maia, iubito, trezeste.te... cineva e aici pentru tine.

Nu pricepeam ce incerca sa.mi zica, caci nu imi ardea de nici o vizita la 08:00 dimineata, asa ca am preferat sa.mi pun plapuma in cap si sa.mi continui somnul.

- Heei, mami, ce ciufulici esti in dimineata asta...

- Chriss!

In momentul acela inima mi.a sarit din piept, si l.am luat in brate.

- Ce faci aici?

- Ce as putea face? Am venit sa te vad, mi.era dor de tine.

- Dumnezeule, cat ma bucur.

Nu imi pasa ca eram adormita, ma simteam ca un copil inocent in bratele lui... ma simteam aparata, protejata...

- Haide, ia.ti rucsacul, si vino cu mine!

Partea 8 •

A doua zi de dimineata m.am trezit in bratele Ilincai... Dormisem asa profund, incat nici nu imi amintesc cu certitudine cand si cum am ajuns acasa, imi aminteam doar de socul trait aseara, si nimic mai mult. Insa nici de asta nu vroiam sa.mi aminteasc, ca.mi faceam mai mult rau...

Brusc aud telefonul sunand, si ma ridic din pat:

- Heii, neata fetelor! Sunt Daria. Ce faceti?! Sunteti bine?

- Buna si tie Daria. Da suntem bine, zic eu... tu ce faci?

- Hmm, bine, am o durere cumplita de cap, iar Luiza se tot cearta cu Steve la telefon de 2 ore, nu stiu cum sa.i mai impac...

- Dar ce au?

- Nu stiu, off, v.am sunat sa va spun ca maine e ziua mea, si vreau sa mergem in Cosney Island Beach. Ce ziceti?

- Wow, e o idee uimitoare, dar de ce tocmai acolo? Ce.ti veni? Alt loc nu puteai gasi si tu?

- Nu! Vreau la mare!
- Ufff, bine. Pai si plecam maine?

- Dhaa!

- Omg, asta inseamna ca trebuie sa o trezesc pe Ilinca cat mai repede, ca nu prea mai e timp.

- Foarte bine. Pe curand!

Cu siguranta fata aceasta nu era normala. Sub postura unei crete roscate cu ochii verzi patrunzatori si o figura inocenta se afla o fire total opusa chipului. Pare dragalasa si inofensiva, insa e foarte imprevizibila.

- Ilinca! Ilinca! Hai scoala.te odata, ce tot faci?!

- Mai lasa.ma 10 minute, te rog!

- Nuuu, Ilinca, asculta.ma! Daria a sunat sa ne anunte ca.si sarbatoreste maine ziua de nastere, si vrea sa mergem tocmai in Cosney!

- Doamne, fata asta nu e zdravana la cap! Unde imi e haina?

- Pe mine ma intrebi? Eu nu stiu nici cum am ajuns in pat...

- Asa e, chiar nu am idee de ce te intreb...

Ilinca s.a ridicat imediat din pat si a intors camera cu susul in jos, in timp ce eu priveam uimita la ea. In agitatia ei, am observat un biletel pe masa.

- Maia, eu plec. Ne intalnim la 17:30 la mall, sa mergem sa ne uitam de cadou?

- Aaah, da sigur, auzi, e un biletel pe masa. Cred ca iti apartine. Vezi sa nu.l uiti.

- Despre ce tot vorbesti? Nu am nici un biletele. Hai ca plec. Te pup. Vezi ce faci!

Fara sa vrea mi.a transmis si mie starea asta de agitatie. M.am dus sa vorbesc cu John sa.i spun ca urmeaza sa plecam la mare.

- Poftim? La mare?

- Da.

- Si tu vrei sa te las acolo?!

- Haide John. E o vara speciala din viata mea, si nu vreau sa o ratez stand in casa. Plus ca tu ii stii destul de bine pe Carl, Edward, Steve, Daria, Luiza si Ilinca. Ce mi se poate intampla?!

- Nu! Nu Maia, nu te pot lasa sa pleci.

- Oh, Dumnezeule John. Te rog! Nu mai am 5 ani.

- Va trebui sa vorbesc cu mama ta.

- Bine! Vorbeste cu mama! Ma va lasa.

- Ai ramas la fel de incapatanata...

- Stiu!

Micile certuri dintre mine si unchiul isi aveau farmecul lor specific. Imi placea sa.l tachinez, este de.a dreptul adorabil cand se enerveaza, dar pana la urma cedeaza. Ma iubeste mult, si nu ma indoiesc niciodata de asta. M.am dus in camera cu gand sa.mi fac bagajul. Am dat la o parte perdeaua si ma uitam pe geam. Era o zi minunata afara. Intreaga camera s.a luminat intr.o fractiune de secunda. Mi.am trantit 3 tricouri si 2 perechi de pantaloni scurti impreuna cu o rochita si un hanorac intr.un rucsac si le.am asezat pe pat. Fara sa vreau am sesizat din nou biletelul ce.mi captivase pentru a doua oara privirea. Ma uit nedumerita la el si.l deschid:

" Maia, imi pare rau pentru cele intamplate aseara. Nu am vrut sa afli adevarul intr.un fel atat de nasol. Ma simt vinovat ca nu ti.am spus mai devreme. Vreau sa.ti explic. Te astept in poienita de langa cartierul tau, la ora 14:00. Sunt constient ca nu vei dori sa vii, insa te voi astepta. Ai dreptul la niste explicatii. Cu drag, Chriss"

Initial nu vroiam sub nici o forma sa.l vad, insa gandindu.ma mai bine, as fi putut foarte usor sa regret ceea ce fac. Plus ca poienita era la doar doi pasi de locuinta mea. E deja 13:45 asa ca nu mai aveam nici o secunda de pierdut. Mi.am luat o pereche de pantaloni si o camasa, plecand imediat din casa, fara a mai da macar vreo explicatie. Imi prindeam parul in timp ce coboram scarile alert, si ma gandeam doar la clipa in care.l voi vedea.

Am alergat tot drumul ca o bezmetica neluand in calcul privirile de uimire ale trecatorilor. Ajunsa acolo l.am vazut cum statea intins pe iarba. Se uita la cer cu un calm rar intalnit... tacea. M.am apropiat de el si i.am zambit.

- Nu ma asteptam sa vii...

- Nici eu, dar nu regret ca am facut.o!

Avea aceeasi sclipire in ochi si acelasi zambet dulce pe care nici acum nu le pot uita. Se uita la mine, si doar din privirile lui deslusam parerile de rau.

- Vreau sa.ti spun adevarul...

Nu puteam sa spun nimic, am dar doar din cap in semn de aprobare a celor spuse.

- Eu nu fac parte din familia aceea pe care ai vizitat.o. Sunt doar un strain. Mat si sotia sa m.au adoptat de cand aveam cateva luni. Parintii mei m.au abandonat. Chestia asta ma presat ani de zile, dupa ce am aflat adevarul. Eram disperat sa aflu cine.mi sunt adevaratii parinti. "Mama" caci asa ii spun, m.a sprijinit mult in realizarile mele, mi.a fost alaturi cat a putut de mult, si ii sunt sincer recunoscator. Insa de pe la 16 ani am inceput sa ma schimb. Nu mai eram copilasul silitor de acum cativa ani. Mi.am facut alt anturaj, alti prieteni, nici cu Lisa si Kevin nu mai aveam aceeasi relatie de comunicare, cat despre Mat, mi.e foarte greu sa.ti spun ca nici "salut" nu.i mai ziceam. Ma izolasem de toti, asa ca... asa ca... eiii bine mi.am innecat alinarea in droguri. Un tip mi.a dat intr.o seara sa fumez, dar nu am stiut ce este. Pe parcurs am devenit dependent. Au urmat momente de groaza in viata mea. Eram pur si simplu distrus. Imi petreceam noaptea cu baietii si cu fete pe care a doua zi le uitam sau nu doream sa le mai vad. Eram scarbit de tot ceea ce.si facea aparitia in jurul meu. Am inceput sa beau, sa beau foarte mult. O vroiam pe mama, pe mama mea adevarata aproape, dar nu era. Mat mi.a povestit intr.o zi ca mama m.a lasat pentru ca nu si.a dorit niciodata un copil, asta probabil si din cauza ca atunci cand am venit pe lume, ea avea doar 19 ani. Nu ai idee cum e sa nu ai mama aproape, cum e ca atunci cand plangi, cand simti ca nu te mai ridici sa fi nevoit sa o iei singur de la 0, fara sa ai un suflet de mama care sa te ajute, sa te sprijine si sa te inteleaga. Familia mea adoptiva mi.a oferit tot ce am avut nevoie, tot ce a fost mai bun, dar nu mi.a trebuit nimic! Intr.o seara am ajuns la spital din cauza inconstientei mele, am baut peste masura, si am avut un accident cu motocicleta. Micuta Lisa a fost cea mai afectata, ea nici acum nu stie adevarul... Fratele ei, zacea pe patul de spital cu o gramada de perfuzii si plin de rani. O imagine pe care un copil de doar 4 ani nu ar fi capabil sa o suporte. Au fost perioade foarte dificile din viata mea, de care nu as vrea sa.mi amintesc, insa nu.mi pot reveni. Nu e niciun motiv pentru care sa.mi doresc asta macar. Pana cand ai aparut tu... Tu! Nu stiu ce s.a intamplat cu mine. Asteptam de atata timp o fata cu care sa pot vorbi, sa.mi petrec timpul, dar cele cu care stateam erau doar niste persoane fara caracter! Nici nu am cum sa le spun altfel. Fiecare noapte si.o petreceau pe jumatate treze, in strada. Sunt scarbit de ce a ajuns lumea in ziua de azi. Dar tu Maia, nu pari sa fi asa... Am simtit ceva in mine de cand te.am vazut prima oara. Esti o copila ce refuza sa creasca. Ma atragea felul tau de a fi, si de a zambi, dar nu mai eram eu in preajma ta... Pana cand m.ai vazut aseara in halul in care eram. Mi.e rusine de mine Maia, mi.e rusine ca te.am lasat sa ma vezi asa... Si scuze sa.ti cer nu sunt de ajuns..."

Avea ochi plini de lacrimi. Tremura cumplit, dar nu inceta sa se uite la mine si sa.mi spuna toate acestea. Cu siguranta povestile pe care le auzisem de cand am sosit aici nu erau unele normale, nu era viata perfecta pe care mi.o inchipuiam la plecare. A inceput sa tune si intr.o clipa cerul a fost acoperit de nori. Stropi reci de ploaie cadeau, strabatandu.ne tristetea din priviri.

In clipa aceea i.am strans mana si l.am luat in brate. Simteam nevoie sa fiu langa el! Vroiam sa il calmez, intelegeam starea prin care trecea, chiar daca nu am trait.o niciodata. Chriss... Mi.a prins parul in palma lui, iar cu cealalta imi contura fata. Se uita la mine cu suspiciune, in timp ce rasufla cu o oarecare furie. S.a apropiat incet, incet... si.a unit buzele de ale mele si ma sarutat. Inima imi batea alert, iar sangele imi alerga ametitor prin vene. Nu mai simtisem asa ceva pana atunci. Ma strangea cu o forta uimitoare, incat parca dorea sa nu.mi mai dea drumu', sa nu plec de langa el.

- Maia... vreau... vreau doar sa fiu cu tine! Dar... nu cred ca este posibil.

- De ceee...?

- Pentru ca ti.as face rau.. pentru ca nu pot permite sa.ti fac rau. Mi.e frica...

- Nu imi pasa Chriss... daca nu ma risc, povestea nu si.ar mai avea farmecul ei. Plus de asta, nu imi pasa! Nu imi pasa cine esti, ce esti, de ce faci toate astea, sunt aici sa te inteleg, sa te sprijin, nu sa te ranesc.

Vorbele mele se pare ca i.au ajuns la inima, caci zambetul lui era mai frumos ca nicicand. M.a ridicat in brate si m.a dus sub un pod din apropiere sa ma fereasca de ploaie. Mi.a dat hanoracul lui. Aveam un fior foarte placut. Ii simteam parfumul si eram in bratele lui pentru prima data. Se juca in parul meu analizandu.mi fiecare miscare, fiecare gest. Timpul a trecut fara sa.mi dau seama, statusem cu el de mai bine de 3 ore, iar eu trebuie sa ma intalnesc cu Ilinca.

- Haide micuto, te voi duce eu. Vin.o!

- Wow, ma vei duce cu masina?

- Daa, ce are?

- Stii ca daca ma vede John, ramai fara ea, nu.i asa?

- Stii ca mi.ai spus ca e frumos sa te risti, nu?

- Nu mai zic nimic, hai sa mergem!

Tot drumul pana la mall parca visam, asta era tot ceea ce.mi doream, sa fiu cu el. Si eram cu el, eram langa el. In momentul in care am coborat Ilinca a scapat din mana telefonul.

- Sa ai grija de tine.

- Stai, hanoracul!
- Nu, pastreaza.l. Nu vreau sa racesti.

M.a sarutat pe frunte si a plecat. Ilinca ardea de nerabdare sa afle tot. Am fost nevoita sa.i relatez in detaliu cele intamplate.

Cumparaturile au fost minunate. I.am luat Dariei un cadou inedit! Sunt sigura ca o va surprinde, placut speram...

In seara aceea am dormit la Ilinca. Ne.am uitat la un film si am povestit toata noaptea fiecare despre vietile noastre.

A doua zi de dimineata, cu toate ca eram super adormita am plecat intr.un suflet la John, pentru a.mi lua bagajele. Cum era de asteptat vorbise cu mama, si puteam sa plec linistita, caci aveam acordul ei. Mama e o persoana minunata!

Pe la 10:15 ne stransesem toti in fata scarii mele. Desigur John le.a spus in parte fiecaruia dintre ei sa aiba grija de mine, sa nu patesc ceva. Asta.i unchiul.

Ne.am urcat in masina cu muzica la maxim, si am pornit spre plaja. Cu siguranta urma sa avem cateva zile de vis impreuna...

Partea 7 •

- Adevarul e ca... ca ce?!

- Uite ce e Maia. Nu esti in stare sa intelegi. Nu vei pricepe niciodata de ce am o viata asa cum o am, de ce sunt asa cum sunt, si mai ales de ce fac ce fac. Esti o persoana care merita mult mai mult. Amandoi stim ce viata am eu, in comparatie cu a ta... plus ca unchiul tau nu este de acord sa.ti fiu prin preajma.. deci... ramane sa tragi singura concluziile. Eu plec...

A fost de ajuns sa zica doar " Eu plec..." caci in urmatoarea fractiune de secunda m.am trezit singura in camera. Nu realizasem la momentul respectiv ce zisese, insa apoi mi.a picat fisa. Cum stia el despre discutia mea cu unchiul?! Adica stia doar ca m.am certat cu el, nu i.am spus si cauza. E clar ca in seara aceea nu am inchis un ochi toata noaptea, incercand sa ma gandesc ce are de ascuns defapt baiatul acesta! Dar nu reusam sub nici o forma sa.nteleg. Neavand somn am zis sa caut pe net cate ceva ce m.ar putea ajuta, dar nimic. Toate rezultatele denotau ca fiecare om este cu firea, comportamentul, principiile si conceptiile sale. Probabil era normal ca el sa fie mai retras sau sa ascunda anumite chestii intime de ochii celor straini, spre exemplu eu. Am sunat.o pe Ilinca pe la ora 06:50, si sunt convinsa ca am trezit.o, insa simteam nevoia sa vorbesc cu cineva:

- A fost aici...

- Heei, ce faci?!

- A fost aici Ilinca!!

- Cine?

- Chriss... era pe punctul ce a.mi spune ce i s.a intamplat, dar a ezitat si de aceasta data.

- Hmm. Maia, uite ce e... o sa.ti povestesc ceva.

- Ne putem vedea... Te rog...

- Da sigur, dar nu chiar acum. E prea devreme. O sa chem un taxi, si incerc sa fiu la 08:00 la tine. E bine?

- Da. Te astept...

- Ok, pai ramene pe atunci.

- Ia.mi si mie te rog o pastila de cap, nu stiu pe unde le tine John. Mi.e tare rau.

- Bine. Pe mai tarziu.

Am adormit fara sa.mi dau seama. Evident capul imi bubuia, iar prin interior eram sub o presiune de neimaginat. E greu sa incerci sa dormi, sa te odihnesti si relaxezi in timp ce mintea iti era presata de alte griji.

Ilinca a sosit fix la ora 08:00 dupa cum a si promis, dar eu dormeam. Am auzit.o amuzandu.se groaznic pe seama mea, caci pozitia in care atipisem nu era una tocmai obisnuita.

- Haah, esti imposibila!

- Buna dimineata si tie...

- Somnoroasa mai esti. Parca nu puteai dormi.

- Sincer, nu stiu nici macar unde am adormit! Nu e de mirare de ce sunt jumatate in pat si jumatate pe jos.

- Cum spuneam... esti imposibila!

- Nu cred ca somnul meu este subiectul important de discutie acum. Hai sa facem un ceai si sa vorbim. Apropo, mi.ai adus pastilele?

- Da, normal. Le.am lasat in bucatarie, pe masa.

In timp ce pregateam ceaiul o surprindeam pe Ilinca abatuta jucandu.se de zori cu o lingurita in timp ce.si plimba degetele pe marginile canii. Era de inteles ca ceea ce urma sa.mi zica nu e tocmai de bine, si ca o framantau anumite sentimente din trecut. Incepusem sa ma ingrijorez doar vazand.o cum se incrunta.

- Ce zici sa iesim diseara in oras? Prietenii mei ar fi incantati sa te cunoasca.

- Crezi ca John ar fi de acord?

- John ar trebui sa fie ultima ta problema. Voi discuta eu cu el, stai linistita.

- Pai bine atunci. S.a facut!

Ideea ma incanta teribil. Cu ocazia asta mai uitam si eu de Chriss.

- Deci spune.mi, sunt foarte curioasa.

- Imi e foarte greu, nu am mai spus asta nimanui. Dar poate te va ajuta...

Deja ma gandeam la ceea ce putea fi rau, dar nu se compara deloc cu ceea ce urma defapt sa aud...

- Acum un an, intr.o seara de Decembrie ma plimbam pe strazi spre nicaieri. Eram foarte stresata cu examenele, incercam doar sa ma calmez. Nu stiu nici acum cum sau de unde a aparut, cert e ca era chiar in fata mea. La prima vedere parea a fi un oarecare, un tip care.mi cere informatii despre cum poate ajunge in 43 rd Street, doar ce ceva clar nu era normal. Imi placea... Am continuat sa vorbim, ne intalneam fara sa vrem, si incepusem deja sa petrecem foarte mult timp impreuna. Mereu ma surpindea cu ceea ce.si doreste orice fata, parea genul de baiat perfect, chiar daca suntem de parere ca in ziua de azi nu exista asa ceva. Mama il placea foarte mult, obisnuia tot timpul sa vorbeasca cu ea atunci cand ne certam, stia ca asa ma va calma... si probabil voi intelege ce e mai bine pentru mine. Din fire sunt foarte incapatanata, si imi accepta acest defect. Il punea mereu la incercare... Cand intr.o zi...

Lacrimi ii curgeau pe intregul chip. Ochii ii erau rosii si de abia isi mai misca buzele. Incremenisem! Atat pot spune... Toate acestea ma faceau sa ma gandesc ca fericirea e mai presus de cuvinte, fericirea consta in fapte! Sub forma unor cuvinte, sentimentele au alt chip defapt. Nu e chiar usor sa minti, dar minciuna e o cale de scapare din anumite imprejurimi.

- Cand ce?!

- Sunt grav bolnava Maia... Problemele mele de sanatate erau groaznice atunci.

La una ca aceasta, clar! nu ma asteptam. Am simtit ca pica acoperisul peste mine.

- Ce? Poftim?

- Am leucemie! Leucemie acuta... Fac acest tratament de anul trecut.. insa nu e nimic sigur. Cand a aflat despre asta, nu si.a mai intors capul. A plecat pur si simplu! Nu i.a pasat Maia. Nu ia pasat cat mi.a inrautatit starea. Era motivul pentru care eu zambeam in fiecare zi! Nu mai pooot...!!

Cum poate un om in toata firea sa lase o persoana ca Ilinca sa indure asemenea greutati? Plus ca e un copil, si are nevoie de sprijin. Aceea persoana, nu poate fi numita "OM".

- L.am sunat, si l.am cautat timp de doua saptamani. Am incercat sa.i explic, sa.l fac sa ma inteleaga, ca nici mie nu mi.e usor. Nu era in pericol. Nu ii puteam transmite asta, e o forma de cancer. El nu a inteles... Numai mama stie prin ce am trecut, cat plangeam si cat de greu imi era. Fiecare zi avea o alta culoare. Nimic nu mai avea sens. Preferam sa mor decat sa.l stiu departe... fusese sprijinul meu in tot. Ma ajuta sa trec peste orice Maia! Stii cum e cand cineva te ia de mana si iti spune "Sunt aici zi de zi, doar pentru tine!"... Nu ai idee cat ma durut si nimeni nu stie. A trebuit sa mint! Sa spun ca pleaca in Franta pentru studii avansate, ca se va intoarce intr.o zi si ca vom fi bine. Nici eu nu credeam ce spuneam, dar ceilalti?

Priveam incremenita reactile ei. Ramasesem muta. Am luat.o in brate si simteam cum tremura din toate incheieturile. Avusese curajul sa.mi spuna mie una ca asta, persoana pe care o stie de o zi, si sa.si minta prietenii de o viata. In momentul acesta am realizat ca Chriss se poate ascunde sub un chip angelic, si ca poate sa.mi faca mult rau. Eram influentata de el din toate partile si ceva ma facea sa cred ca nu e bine. Cat de mult te poate iubi cineva, daca te lasa tocmai atunci cand ai nevoie de el?! Ce inseamna sa iubesti doar atunci cand obtii doar tu ceva? Oare nu avea vreo remuscare, nu il durea ca a lasat un suflet sa moara? A lasat o inima sa bata neincetat in speranta ca intr.o zi va fi langa ea, ca o va ajuta sa.si revina si cu un zambet ii va da taria sa treaca peste?

- Experienta mea are un deznodamant clar! Nu vreau sa.ti pui bazele in acest baiat. Are in privire acea sclipire care te face sa urlii ce fericire doar daca se uita la tine, dar defapt poate sa ascunda un suflet care e de gheata... In momentul in care a plecat, ma lasat sa pic in genunchi, sa raman muta, fara sa.mi dea macar o explicatie. Nu stiu ce la deranjat mai mult, faptul ca i.am ascuns asta sau ca eram bolnava. Nu stiu... nu stiu si nu voi afla niciodata, caci nu.i mai simt prezenta, oricat as incerca.

3 ore, atat mi.a luat sa o calmez. Intelesesem multe din ce mi.a relatat. Unchiul a ramas si el surprins de ea, insa i.am spus ca e doar o situatie de moment si ca va fi bine. Nu stiu de ce presimteam ca legatura dintre mine si John va fi atat de puternica candva, si ca nimeni si nimic nu o va putea rupe! Dupa ce s.a calmat Ilinca, am incercat sa deviem de la subiect si sa ne facem planuri pentru diseara. Suntem la fel ca voi toate, cu aceleasi idei si iluzii pentru o seara petrecuta alaturi de cei dragi noua, chiar daca eu nu cunosteam pe nimeni. Stateam si ne uitam aiurea pe pereti, in timp ce ascultam o melodie ce nu ne mai potolea deloc. Chicoteam la fiecare amintire pe care o povesteam. Ii ziceam de fratele meu, si parea a se amuza pe seama lui. Dan e un tip de nota 20 pe o scara de la 1 la 10. Stie exact semnificatia cuvantului "frate". M.am putut baza oricand pe el.

Am pierdut vremea razand si povestind, iar ceasul indica deja ora 21:47. Am inceput sa ne agitam, sa ne invartim de colo colo, fara sa stim defapt ce cautam. Unchiul ramasese ca o statuie in mijlocul livingului cu un castron de pop-corn in mana, uitandu.se cand in stanga cand in dreapta dupa noi, mirat de ceea ce vedea. Mai ca ii cadea castronul pe jos, si el tot nu realiza.

- Jooohn, nu te mai uita asa la noi! Suntem tinere. Avem tot dreptul sa petrecem in fiecare clipa!

- Nu am zis nimic! Doar ca mi se pare foarte neobisnuit.

- Asta pentru ca nu ai o fata in casa!

- Haaah, ti.a zis.o Ilinca!

- Parca ma si vad peste 2-3 ani cu casa plina de fete..

- Viseeee...

In cele din urma am iesit sa.i cunosc pe amicii Ilincai. Steve, Carl si Edward mi s.au parut niste tipi total paraleli cu lumea. Pentru ei tot ceea ce conta era sa se distreze. Nu ma axam acum pe ideea asta, stiam ca cum timpul imi voi forma o alta parere despre ei. Daria si Luiza erau niste copile inocente la prima vedere, insa pe parcursul noptii mi.au dovedit ca m.am inselat.

Toata seara am dansat, uitand de toate grijile ce ma apasau, uitand de Chriss, de casa, de tot.

Baietii nu stateau locului. M.am dus la baie sa.mi dau cu apa pe fata. Simteam ca i.au foc.

Nu imi inchipuiam ca baile erau pline de persoane care au depasit limita permisa de a bea alcool, si ca erau scandaluri in asemenea cluburi. Trebuie sa recunosc ca ma cam speriat asta.

Se facuse 02:58 si deja nu mai aveam energie. Am propus sa mergem acasa... surprinzator, caci nimeni nu mi.a sarit in cap. In timp ce Edward si Steve se amuzau pe seama lui Carl, pentru nu stiu ce motiv banal, Ilinca si Luiza vorbeau despre cursurile de anul viitor. Daria se uita la mine cu o spranceana ridicata, neincetand sa se mire de orice mic detaliu. Ma simteam incoltita de privirea ei dar taceam.

Daca la inceput am venit cu Taxiul, acum am mers pe jos. Ne aflam intr.un cartier ca.mi dadea fiori. Se auzeau numai urlete si surasuri ale tinerilor rataciti pe strazile New York.ului la aceasta ora tarzie din noapte. Daria a fost sunata de mama ei, iar toti ceilalti au fost nevoiti sa faca liniste. Eu insa ma departam de grup, fara sa stiu incotro ma indrept.

Intr.un colt de strada am zarit o umbra... Un trup ce zacea intins pe scari. M.am uitat la el, realizand ca nu ii este deloc bine. Amicii lui radeau si fumau continuu. Priveam dezorientata in jur, dar ceilalti erau la vreo 30 de pasi in spatele meu. Nu stiam ce sa fac, dar uitandu.ma mai atenta, infatisarea sa ducea foarte mult cu cea a lui Chriss. Deschide ochii... Da! Erau exact acei ochi care ma priveau neincetat de oriunde ma aflam, ochii pe care nu mi puteam scoate din cap!

- Dumnezeule, ce e cu tine!!!?

- Puicuto, vezi.ti de treaba ta, lasa.l pe al nostru in pace. Nu te priveste pe tine ce e cu el!

Amici lui continuau cu vorbe dure, dar ma durea sufletul sa.l vad asa. Se ridica lasandu.si greutatea asupra unei bari metalice. M.am dus si i.am cuprins fata in palme. Ardea cumplit. De obicei era rece, avea temperatura corpului mai rece decat a unui om normal, iar fiecare atingere a lui avea un efect aparte asupra mea.

- Tu... tu sa ma lasi dracu'!!

A tipat pentru prima data la mine...

- Uite care e treaba, nu te priveste pe tine viata mea. Pot sa ma droghez cat vreau, sa fumez si sa beau neincetat, da' tu, sa nu te mai amesteci. Pleaca pana nu ma razgandesc! Acum!!!

In momentul urmator a venit Daria si ma luat pe la spate, in timp ce.mi intorceam privirea spre a lui. A cazut la pamant, ruinat de toate cele ce i se intamplasera. Ilinca ma luat in brate si mi.a dat parul la o parte de pe fata. A observat in mod cert ca plang si nu mi.era bine... De abia acum am realizat defapt ca Chriss... era dependent de droguri.

Drumul pana acasa mi s.a parut un infern total. Eram ametita, plangeam si nu imi doream decat sa inteleg de ce tocmai el! Nu ma durea asa tare faptul ca era un dependent incurabil, cat si faptul ca Dan, fratele meu fusese odata in aceeasi situatie. Intelegeam oarecum ce i se intampla, dar nu puteam sa.i iert una ca asta. Dan a trecut peste, caci nu a fost prea tarziu... dar el?! Trupul lui... era asa slabit, ros pe dinauntru de toate semnele acestei supradoze de inconstienta, incat nici nu isi putea tine echilibrul. Daca Ilinca a patit ce a patit cu prietenul ei, eu ce puteam pati cu Chriss??