Partea 17 •

La o seara dupa toate astea l.am sunat pe John. Nu trecuse niciodata atata timp, iar eu sa nu.i vorbesc. M.am bucurat sa.l aud. Mi.a povestit ca a intalnit pe cineva, si ca vrea sa o cunosc, ca e o persoana aparte. Ma bucuram pentru el pe de o parte, insa pe de alta parte ii simteam si mai mult lipsa lui Chriss. Si.a amintit de mine si de el ... si a spus in felul urmator: "Chriss s.a apucat din nou de droguri!". A fost suficient sa spuna numai atat! Mi.am dat seama de urmari …

- E bine unchiule?

- Ma tem ca nu Dolly.

- Cum nu? Ce s.a intamplat?

- Nimic.

- Da' spune odata ce s.a intamplat!!!

- E foarte grav. Eu si doctorul Jefferson am incercat sa vorbim cu el. Ma tem ca...

- Te temi ca ce?! Hai spune!

- ...

- Spune odata!

- Are cancer...

- Poftim?!

- Da. Si cel mai grav este faptul ca nu accepta sub nici o forma ideea asta, si nu face nimic in privinta ei, tinand cont ca e destul de avansata treaba.

- Nu te cred. Nu te cred! Refuz asta!

- "Eu nu mai am pentru ce sa lupt, ce iubeam mai mult nu mai am, prefer sa mor stiind ca e ea fericita, decat sa traiesc si sa o fac sa se intristeze!" atat a spus!

Nu am mai stat la discutii cu unchiul.

Zilele treceau si ma simteam captiva intr.un infern total. De nedescris chiar! Pot sa jur ca eram terminata.

Intr.o dimineata am primit un telefon, cu numar international. Am raspuns, nestiind cine e, cu toate ca speram din tot sufletul sa fie el.

Din nefericirea era doctoral Jefferson, care ma anuntat ca starea de sanatate a lui Chriss a ajuns intr.un stadiu alarmant, poate chiar intr.o etapa finala. Am cazut la pamant. Atat pot spune. Am auzit doar strigatul mamei si apoi mi s.a rupt firul.

M.am trezit intr.un spital, total inconsitenta. Mama avea un chip ingrijorat, si asta ma uimit. Am fost olbigata sa le aduc la cunostiinta situatia, pentru ca simteam nevoia disperata sa ma duc in America, iar sa.i mint, eu nu puteam.

Zilele treceau parca tot mai greu, iar eu nu.mi mai reveneam. Am suportat un soc destul de puternic. Nu a fost placut si nici tocmai usor sa aflu ca ... Chriss are cancer.

Mama era tot mai ingrijorata si a luat legatura cu John pentru a afla mai multe.

Peste aproximativ doua saptamani dupa ce mi.am revenit am luat avionul spre America de urgenta. Drumul a fost asa de obositor, pentru ca cu fiecare moment imi doream tot mai mult sa fiu acolo sa stiu ce se intampla, daca e bine, daca isi mai revine...

Cand am ajuns l.am vazut pe John de mana cu o doamna in varsta de 37-38 de ani zic eu, cu parul scurt si blond, ochii mari, verzi. Avea un chip prietenos si un zambet placut.

Starea mea agitata nu putea fi schimbata de nimeni, nici chiar de John. Am inteles foarte clar ce se intamplase, Chriss era prea mult marcat de plecarea mea, si de faptul ca a fost dezamagit a doua oara de persoana pe care el o iubea.

Timp de patru zile l.am cautat neincetat. Eram epuizata! Insa nu m.am gandit nici o clipa sa renunt. M.am dus la el acasa si am vorbit cu micuta Lisa. Mi.a spus ca fratele ei este foarte suparat si se izoleaza de la un timp de toata lumea. M.am dus la el in camera, unde am gasit o agenda. Am fost curioasa sa vad ce este scris in ea, insa surprinderea mi.a fost satisfacuta pe masura. Era chiar jurnalul sau. Mi.au ramas in minte vorbe precum "E totul meu. Am pierdut tot ce aveam mai scump pe lume. Fara ea nu pot!". M.am asezat pe pat si am incercat sa ma gandesc la tot ce a fost. Degeaba. Nu.mi puteam raspunde la anumite intrebari... cand deodata a intrat in camera. M.am uitat fix in ochii lui. Erau le fel de albastri si de calmi doar ca mult mai obositi si extenuati. Si.a intors rapid privirea.

- De ce faci asta?

- Pentru ca nu mai vreau sa te vad...

- Am venit aici pentru tine! Zi.mi Chriss... zi.mi, de ce te.ai apucat iarasi de droguri?

- Acum te prefaci ca.ti pasa?! Cand luni intregi m.ai lasat aici fara sa te intereseze?

- Nu e adevarat! M.a interesat tot timpul!

- Da! Am vazut...

- Chriss, tu ma mai iubesti pe mine?!

- Nu.

Raspunsul lui atat de direct ... privirea atat de serioasa, cuvantul ala... atat de rece m.a facut sa tresar si sa fiu cuprinsa de un fior ingrozitor.

- Daca chiar m.ai iubit maine la 9:00 fix vei fi in cabinet la doctorul Jefferson pentru investigati. O seara placuta.

Nu eram sigura ca va veni. Dar de ce oare? Adica, era evident ca ma iubise. Am asteptat pana a doua zi sa vad ce se mai intampla. John era la lucru iar eu cu Tania, femeia ce il insotea pe unchiul in urmatorii pasi ai vieti, am plecat la spital. Am stat mai bine de 20 de minute asteptandu.l cu sufletul la gura pe Chriss... dar nu era.. si nu venea... Tania incerca sa ma mai linisteasca.

- Daca va veni va fi o dovada clara ca te iubeste.

- Da' eu nu cred ca va veni... uite a trecut deja jumatete de ora si el nu e! Nu e!

Usa salonului se deschide iar Chriss cu o fata palida isi face aparitia. S.a uitat pentru o fractiune de secunda la mine si un clipa urmatoare a cedat. Am zis ca mai rau de atat nu se poate. Tania l.a chemat pe doctor in timp ce eu il tineam in brate si plangeam.

A trebuit sa.l interneze, starea lui de sanatate era din ce in ce mai grava.

Partea 16 •

Asa au decurs multe zile. Multe nopti pierdute in fata geamului privind imprejur si intrebandu.ma oare de ce fac toate astea?! Nu.mi statea in caracter sa ma gandesc la cineva atat de mult, mai ales ca nu.l iubeam... sunt atatea intrebari la care nu pot sa raspund. Cum de m.am atasat de el asa de repede? Eu! Eu care nu pot spune ca am incredere totala nici in Meli pe care o stiu de o viata intreaga.

Era ora 21:15 minute, iar in camera a intrat mama cu aceeasi portie de fericire alaturi de Meli. Uitasem ca e sambata. Noi fiecare sambata o petreceam impreuna. Cu toata agitatia si energie ei mi.era imposibil sa fac fata. Am fost pusa intr.o situatie destul de nasoala, trebuind neaparat sa.i povestesc ce s.a intamplat, caci altfel nu intelegea, iar eu sa postez de fiecare data in persoana fericita si plina de viata nu am cum.

"Totul a inceput cand am ajuns acolo… Am cunoscut un baiat, Chriss si..."

Ii urmaream fiecare gest si reactie, pot spune ca nu erau dintre cele mai bune. Era peste limitele ei sa.nteleaga asta. Il avea pe Tom zilnic. Avea persoana de care avea nevoie langa ea in orice moment. Dar cum e atunci cand iti vine sa razi si sa.i impartasesti bucuria celui la care ti? Cum e atunci cand plangi si ai nevoie de cineva sa.ti stearga lacrimile? Atunci cand simti ca nu mai poti si ai disperata nevoie de cineva sa te ia de mana si sa te indrume?! Cum e?! Nu, nu stie cum e. Nu are cum sa inteleaga. Defapt, multi nu au cum sa inteleaga. Ma rog... seara aceea a fost una destul de tensionata, pentru ca nici ea nu era capabila sa inteleaga, nici eu sa o fac sa priceapa. Am zis ca mai bine tac.

Deveneam tot mai dezconcentrata la orele de curs, tot mai axata pe ideea "ce e cu el?" si nu puteam sa.mi dau seama! Oare vroia o pauza? Ce implica pauza asta? Bun, inteleg e vina mea ca nu am mai luat legatura cu el de o luna de zile, dar chiar asa? Pauza asta putea avea efecte negative daca stam sa o luam logic, pentru ca eu una nu puteam face fata, iar el probabil isi dorea sa ma uite.

Cand am ajuns acasa dupa o lunga ora de Engleza, am deschis leptopul. Nu imi mai verificasem mailul de mai bine de trei saptamani. Aveam o gramada de anunturi si mesaje de la profesori care.mi cereau sprijinul in diverse proiecte. Bineinteles ca l.am acordat atat cat am putut. Eram solicitata din toate partile si simteam ca.mi pierd mintile, ca nu mai pot.

Printre toate astea am gasit un mesaj mai putin normal. De ce spun mai putin normal... pentru ca am citit ca provine de la un asa numit "Chriss". Mana imi era blocata pe mouse, iar privirea intepenita asupra monitorului care urma sa.si spuna cuvantul. Nu el, ci mesajul. L.am deschis, dar nu era un mesaj oarecare, ci unul vocal. In prima fractiune de secunda cand i.am auzit vocea am inceput sa plang. Mi.era atat de dor de el, il vroiam langa mine!

"Nu stiu cum esti, si cred ca nu ar trebui sa.mi pese. Sa stii ca ti.am lasat un bilet la in geaca la plecaea ta... Sper ca macar acum sa.l citesti cand iti amintesc de el. Ai facut exact ceea ce.mi doream sa nu faci vreodata. Ti.am spus ca nu.ti impun limite, dar ti.ai batut joc de tot, efectiv asta ai facut. Niciodata nu m.ai iubit, niciodata! Imi este greu sa.ti spun asta, pentru ca inca te iubesc, dar de doua luni nu mi.ai mai dat nici un semn de viata. Urasc asta! Mi.e foarte greu fara tine, am nevoie de tine mai mult decat oricand. Vreau macar sa te aud, atat! Nu.ti cer mai mult! Sa stiu ca iti e bine si ca esti fericita ar insamna enorm pentru mine...Am terminat aici."

In clipa aceea i.am solicitat un numar de telefon si pentru orice eventualitat i l.am lasat pe al meu. Am avut niste zile de cosmar, pentru ca nu s.a aratat interesat sa ma caute.

Intr.o oarecare ora de biologie imi suna telefonul, iar pe ecran scria foarte clar "Chriss". Am solicitat permisiunea profesoesoarei sa ies din ore pentru 5 minute, dar era prea tarziu. Ma uram, ma uram pentru ca am pierdut unica ocazie sa.i vorbesc!

Seara, ajunsa acasa nu.mi statea capul la nimic. Stand si uitandu.ma pe tavan m.am gandit la primul "TE IUBESC", iar in acel moment a sunat telefonul. Nu am fost in stare sa vad cine ma suna, ochii imi erau plini de lacrimi.

- Da..?

- Maia?!

- Da, eu sunt.

Nu mi.am dat seama din start cine e... asta pentru ca vocea.i era altfel.

- Sunt Chriss…

- Chris?!!

- Da…

- Nu pot sa inteleg de ce ai renuntat la mine Chriss, de ce tocmai tu? Ai renuntat la noi!!!

- Nu eu am fost cel care a renuntat. Aminteste.ti cat de mult imi doream sa te am langa mine si nu te.am avut nici un moment!

- Am fost derutata... si nu am stiut ce sa mai fac... Adevarul este ca imi lipsesti mult... foarte mult.

- Poate...

- Sa inteleg ca nu mai exista acea incredere.

- Nu mai exista demult Maia, iar eu sa te mint nu pot.

- Stiu...

- Gandeste.te doar ca inca te iubesc, atat!

Iar tonul de apel s.a facut simtit, caci a inchis. Am fost atat de epuizata dupa conversatia asta, m.am consumat mult. Am tresarit la un moment dat, pentru ca DA, in acel moment am realizat ca.l iubesc. Il iubesc si nu i.am spus niciodata asta, nu am putut sa ii spun asta. Cred ca imi era frica sa iubesc, poate riscam mult, dar am facut.o deja. Zilele treceau, si imi lipsea, zilele treceau, si.mi era tot mai tare dor de el!!

Partea 15 •

Zilele de acomodare din nou acasa au trecut pe nesimtite, iar liceul a inceput si el. Bineinteles si mama si.a intrat in ritm si ma trezea in fiecare dimineata cu acelasi zambet siret si bucurie de a ma vedea cum sar speriata la chemarea ei.
Dan a ramas acelasi adormit din totdeauna, imi placea sa.l vad in fiecare dimineata cum adoarme in timp ce.mi povestea ce noapte lunga a mai avut si de data aceasta. Tata era binedispus ca incepe o noua zi si avea sa se ocupe de ceea ce.i placea cel mai mult si anume banca la care lucra, iar mama inevitabil abia astepta sa ma interogheze la ora de chimie, pentru ca evident era profesoara la liceul meu, eram fiica ei, trebuia sa stiu chimia la perfectie.
Cam asa suna orice dimineata din viata mea, in cursul unei saptamani. Nu ma plang, caci nu am de ce, am o familie grozava.
Meli si Tom erau la mine la usa inca de la 08:00, atat de nerabdatori puteau fi. Ma bucuram oricum sa.i vad. Alergam din camera in camera incercad sa fiu gata, dar e prea obositor pentru o fata sa faca chestile astea in timp exact.
Liceul ramasese neschimbat, iar de profi nu mai zic. Aveam iara sa intampin emotii crunte la orele de mate, iar asta nu ma incanta absolute deloc. De orele de istorie nici nu mai vorbesc, domnul Ronald de abia asteapta sa vada ce.mi mai amintesc de anul trecut si despre minunatele razboaie pe care le povestea cu atata fascinatie in glas. Si orele de biologie urmau sa fie un chin, un infern total, cu toate astea imi doream nespus de mult o cariera in medicina.
Primele zile de cursuri au fost lejere pot spune, insa apoi am si inceput cu stresul…
A trecut mai bine de o luna si nu vorbisem cu nimeni din America. Nici chiar cu unchiul. Intr.o seara de vineri, cand imi faceam ordine prin haine, am gasit un biletel in jacheta pe care am avut.o fix inainte sa plec din aeroport. Initial am crezut ca era o hartie care nu.mi mai trbuie si primul instinct a fost de a o arunca, dar mai apoi am sesizat ca nu.mi apartine ci este de la cineva anume.
“In momentul asta te afli in bratele mele, si mi.e foarte greu sa.ti dau drumul. Parfumul tau si acum pune stapanire pe mine. Am avut parte de iubire adevarata, sau poate doar de o imagine a ei, insa vreau sa stii ca ma faci cel mai fericit. Esti la sute de kilometri distanta de mine, iar biletul acesta nu.l vei citi curand. Iti spun asta pentru ca.ti stiu stilul de viata atat de agitat, iar tu nici o clipa nu stai locului si nu dai atentie lucrurilor marunte de peste zi. Vreau doar sa.ti spun ca deja imi este dor de tine. Imi lipsesti enorm… Te iubesc mai mult decat orice! Atat vreau sa stii!”
Bine, asta poate ca nu a fost ceva care ar trebui sa ma faca sa tresar, dar cu siguranta ma rascolit. Stateam intinsa pe pat si.mi aminteam tot. Intreaga poveste se afisa in fata ochilor dar nimic nu mai era. Am pus mana pe telefon sa.l sun, dar se pare ca nu mai avea acelasi numar. In zadar incercam sa dau de el, caci nu puteam.
A doua zi m.am trezit foarte prost. Exceptand faptul ca nu am dormit decat jumatate de ora si aia chinuita, aveam cearcane evidente iar capul imi bubuia. O greutate parca se asezase pe umerii mei. In orele de curs Meli nu stia ce se petrecuse cu mine, nici nu aveam sa.i spun. Defapt, ea nici macar nu stia de existenta acestui Chriss. Daca am evitat sa.i povestesc prietenei mele cele mai bune asta, am facut.o pentru ca nu vreau sa arat cat de mult sunt afectata de lucrul asta. Cat de usor iti poate fi sa vorbesti cu cineva despre asta si in acelasi moment sa fi cu gandul in alta parte, sa te gandesti ce o face, e bine, are grija de el, ce s.a intamplat. E oribil pur si simplu!

Partea 14 •

Am adormit langa acelasi umar langa care m.am trezit. A fost o seara poate imposibil de descris in cuvinte. Atentia pe care am primit.o ma facut sa ma simt pentru cateva minute cea mai importanta persoana din viata lui. Prin simplul fapt ca ma tinea in brate, ma atingea si.mi spunea ca sunt totul lui, ma facut sa ma simt mai bine ca niciodata. Pot spune ca am ajuns in punctul de a avea maxima incredere atat in el dar si in sentimentele lui. Nu mi.a pasat unde ma duc, cat avea sa stau si mai ales unde, un lucru era cert, eram cu persoana cu care imi doream atat de mult sa fiu.

Cand am pasit in camera, un fior m.a strapuns. Era o camera micuta, mobilata in stilul sau. O fereastra impunatoare cuprindea zidul exterior, peste care se lasau draperiile de culoare visinie. M.am trantit in pat si am inchis ochii pentru o clipa.

- Esti obosita?

- Nuu.

- Atunci?

- Imi place aici... mi.as dori sa nu se mai termine!

- Uite Maia, te.am luat cu mine pentru ca vreau ca ultimele zile ale tale aici, sa fie cele mai frumoase din aceasta perioada.

- Mi.e foarte greu sa plec, si tu stii foarte bine asta!

- Daa...

M.a luat in brate si m.a sarutat pe frunte. Se uita la mine cu o privire prietenoasa da in acelasi timp plina de durere. In mai putin de 48 de ore, eu voi decola de aici. Nu cred ca imi statea mintea la altceva, decat la clipa in care.l voi privi, iar el cu capul plecat imi va spune ca va trebui sa plec. Mi.e groaza sa ma gandesc la asta! Dar oare de ce o faceam? La urma urmei eu nu il iubeam, nu pot sa.mi dau seama de ce eram asa agitata din cauza aceasta. Urma sa ma intorc acasa, la ai mei, sa las in urma toata aceasta perioada placuta sau mai putin placuta din viata mea.

Pe la 00:17 am deschis ochii si l.am privit cum statea pe fereastra calm oarecum, dar cu o durere imensa in suflet. Eram incremenita in acel moment. Nu puteam spune nimic... adormisem brusc, fara sa.mi dau seama macar... eram in bratele lui, iar apoi el nu mai era. M.am ridicat usor din pat si am luat o patura pentru a i.o pune pe umeri. M.am apropiat de el si i.am cuprins mainile in palmele mele.

- De ce esti asa serios? S.a intamplat ceva?

- Nu. Stai linistita iubito. Ma gandeam doar. Tu esti bine? Cum te simti...?

- Hmm, sa zicem, sunt ok. La ce te gandeai?

M.am asezat langa el asemeni unui copilas micut care asteapta sa i se spuna o poveste cu final fericit.

- La ziua de maine...

- Ce anume se va intampla maine?

In secunda urmatoare a inceput sa ma gadile si sa se joace in parul meu.

- Te voi face cea mai fericita!

- Sunt deja foarte fericita!

...

- Vezi stelele alea?

- Daaa...

- Par ca ele nu au nici o grija, totusi, mereu stralucesc si emit acea fericire numai cand le vezi. Insa eu stiu ca nu ma vor face sa mai fiu fericit peste doua zile...

- De ce gandesti asa Chriss? Eu voi mai veni aici, nu ma vei pierde.

- Maia, esti o persoana atat de minunata, voi incerca sa nu te pierd, dar nu.ti voi impune granite fixe. Faci cum iti este tie mai bine. Stii ... atunci cand iubesti o persoana, pui fericirea ei pe primul loc!

- Fericirea mea esti tu! Haidee sa ne uitam la un film si sa ne inveselim, ca nu vreau sa te mai vad asa, bine?!

Stiu cu siguranta ca a fost o noapte speciala, o noapte aparte...

Cand m.am trezit in vedeam cum dormea cu capul pe umarul meu. Fruntea.i senina era acoperita pe jumatate de parul lui negru, iar ochii albastri intredeschisi aruncau o privire pierduta. Probabil visa... nu vroiam sa.l trezesc. Era asa frumos. Ceva ireal. Ma jucam in parul lui si.l priveam neincetat, dorindu.mi sa ramana in bratele mele permanent. Imi placea sa.l alint si sa ma joc cu el, imi placea sa.l vad zambind, fericit. Sa.i vad lacrimi in ochi de bucurie, sa vibreze cand ma zarea, sa.i sara inima din piept la fiecare suras... imi placea el. Ca prin surprindere mi.a strans degetele si mi.a soptit:

- Va veni o zi, in care in fiecare dimineata voi fi langa tine. As vrea sa fi ultima persoana pe care o vad inainte sa adorm si prima cand ma voi trezi. Iti promit ca voi fi langa tine mereu...

Ramasesem fara cuvinte... Avea acea fata adormita si totusi cu aceleasi toane gingase.

Am hotarat sa mergem pe plaja. Era foarte cald afara, insa incepuse sa picure. Ne aflam sub acoperisul unei cladiri vechi.

- Haide!

- Unde?

- Acolo!

- Ce, ai innebunit? Nu!

- Te roooog!

- Nu am zis!

- Maia, din cate imi amintesc eu... iti doreai sa alergi prin ploaie cu mine!

- Si inca imi doresc.

- Atunci, in mai putin de doua secunde imi vei fi in brate.

Alerga de colo colo, insa era asa fericit, sau cel putin incerca sa para. M.am dus la el si i.am sarit in brate. Imi venea sa urlu de fericire. Stropii imi strabateau chipul, o atingere usoara. Imi placea.

Plaja era la aproximativ 20 m de noi, dar continuam sa ne tinem de mana si sa alergam prin ploaie. Dimineata aceea mi.a ramas tiparita in minte cu aceleasi note surprinzatoare.

Soarele abia se zarea timid din mare. Eram pe mal si.l priveam in tacere. Nu as putea sa descriu un moment ca asta, cu totii stim cum

sunt diminetile alea in care ti se intinde marea la picioare si auzi fiecare val cum se sparge fix sub privirile tale. Pescarusii taiau cerul cu vijelioasele lor aripi ce si le intindeau mai presus de zori. Am alergat desculta in valurile spumoase ale marii intinderi de apa, iar tot ce lasam in urma mea erau acele amprente in nisip pe care le fura marea.

- Pari foarte fericita.

- Dar sunt foarte fericita!

- Serios!

- Daaa! Si nu vreau sa mai plec! Vreau sa raman aici cu tine! Sa vedem fiecare rasarit si apus impreuna, sa facem cele mai banale

chestii care ne plac si de care ne vom aminti mereu!

- Off mami. Gata. Hai vin.o la mine!

Nicaieri nu e ca la el in brate. Niciunde! Stie sa ma linisteasca, sa ma calmeze...

Nu povestesc nici cu tristete nici cu parere de rau zilele astea, cu toate ca mi.e foarte dor de acele momente.

Evident au trecut repede, prea repede.

Ne.am trezit la fata locului... in aeroport. John ma tinea atat de strans, nu.si dorea sa mai plec...

Ilinca era in bratele lui Edward dar in acelasi timp ma tinea atat de strans de mana... Daria se uita la Steve si parca plangea, iar luiza pentru prima oara nu se mai certa cu Carl.

Insa in acele momente nu ma puteam uita decat la profunda tristete din privirea lui Chriss... Era foarte intristat...

M.am dus la el.

- Heeei, gata! Uite, iti promit, voi reveni! Si vom fi bine, ok?

- ...

- Chriss, vorbeste.mi!

- Da, am incredere in tine....

- Uff, nu suport sa te vad asa, faci situatia si mai grea decat e!

- E dificil intelege.

Si l.am inteles... Mi.am luat bagajele si am urcat in avion. Am incercat sa.nteleg sfaturile fiecaruia, sa tin cont de ele. John isi dorea sa fiu bine, Ilinca sa am grija de mine si deja imi spusese asta cu un dor imens, iar ceilalti ma asteptau parca sa revin mai repede.

L.am sarutat pe Chriss pentru ultima oara. Mi.a fost frica ca.l voi pierde... cred ca deja l.am pierdut. Avea lacrimi in ochi. Era crunt pentru mine sa.i vad privirea atat de senina plina de lacrimi. O lovitura groaznica. Nu mai zambea... Ma strans in brate atat de tare si mi.a spus "Nu vreau sa.ti mai dau drumul... Te iubesc si locul meu e langa tine!"

Am plecat la fel de repede cum am venit. Ii priveam pe toti in timp ce decolam. Am lasat un urma prieteni adevarati, un unchi pe care.l consideram al doilea tata si poate o persoana cu un caracter aparte, care.mi va lipsi. Tot drumul aveam in cap doar lacrimile scurse pe obraji lui, dar incercam sa gandesc pozitiv, sa zambesc. Pentru ca fiecare situatie are o latura buna si mai putin buna, tinand cont ca pentru o perioada am fost cea mai fericita, chestia asta imi dadea puterea sa trec peste. Sunt convinsa ca aveam sa.mi revin.

Zborul nu a mai parut atat de lung ca la sosire, asta pentru ca nu aveam atatea emotii si curiozitati atat de mari. Mama, tata si de data asta si fratele meu, stateau cu toti in pragul usi zambind, fericiti ca m.am intors. Dupa atata tristete vedeam si eu fete zambind. Dan m.a facut sa.mi fie foarte dor de el dar si Meli imi lipsea. Erau cei mai importanti pentru mine. Aproape ca.mi lipseau zilele in care o auzeam pe mama cum intra la mine in camera si urla sa ma trezesc, Dan care mereu ma batea la cap sa.l ajut la fizica, sa.i imprumut aia aia, Meli care era pe capul meu in orice moment, entuziasmata de fiecare zi petrecuta cu Tom. Toate acestea mi.au lipsit... Aveam sa incep liceul, sa.mi continui studile, sa intru in normal... dar oare, avea sa fie cum a mai fost?

Partea 13 •

Urmatoarele zile mi le.am petrecut cu Ilinca. Am simtit ca zambesc din inima in fiecare moment. Pot spune ca este o persoana foarte importanta pentru mine, ma invatat ce e o prietenie adevarata... Chiar si in zilele in care stateam de una singura la spital si.mi strecuram privirea in camera lui Chriss imi batea pe umar cate un strop de incredere cum ca totul va fi bine iar ea imi va fi alaturi cu siguranta. Imi place enorm si felul ei de a fi, de a ma intelege...

Astea fiind spuse, eu si Ilinca ne aflam in spatele blocului stand de nebune pe iarba si rasfoind reviste. Ne intrebam cum e lumea aceea mondena, in care nu dormi nici un pic, esti in priza permanent. In timp ce ea discuta de una singura, cu felul ei specific de a o face, trancanind de zori despre nu stiu ce tip, eu ma gandeam la o portie mare de clatite cu gem. Ii dadea satisfactie ceea ce facea, anume sa vorbeasca. Era fericita iar chestia asta se putea simti imediat.

- Oooh! Sunt cu Edward!!

- Aaaah, deci de asta zambesti intr.una de la inceputul zilei. A trebuit sa.ti iei avant 5 ore ca sa.mi spui. Ce s.a intamplat?!

- Da doamne! Nu stiu, nu stiu nu sunt in stare sa.ti spun. Acel sentiment de neliniste a pus stapanire pe mine.

- Haide sus...

Stiam foarte clar ca Ilinca trecea prin faza in care nu are somn noaptea si sta cu picioarele pe pereti, uitandu.se pe tavan si avand in minte doar imaginea primului sarut. Plimbandu.si privirea printre stele si gandindu.se la ziua de maine, in care il va lua din nou in brate, il va saruta si ii va zambi cu aceleasi nuante de fericire. Era agitata in permanenta si o puteai vedea cum are lacrimi de fericirea in ochi in orice moment. Oricum Edward era un baiat bun, stiam ca nu o va dezamagi... Am incredere in el, ne petrecusem suficient timp impreuna incat sa.mi pot da seama ce fel de persoana e. Si la urma urmei, daca nu risti, nu iubesti niciodata. Eu mereu am facut greseala de a ma risca, da' nu imi pare rau in absolut niciun moment, cu toate ca nu pot afirma ca.l iubesc pe Chriss!!!

- Vreau clatiteeeee....

- Lasa fata, ca facem clatite.

- Pai misca.te odata!

Ce era cert in momentul de fata, era faptul ca eu ma chinuiam de aproximativ 5 minutele sa sparg un ou si sa deschid o cutie de ulei in timp ce Ilinca, cu atat de mult entuziasm imi povestea cele intamplate.

- Asa, deci... eram intr.o seara in parc... iar Carl si Daria se certau continuu, ceea ce fac ei de obicei, stii si Luiza ma tot freca la cap sa merg sa.l vizitam pe Steve, ca e bolnav si deh! ii e dor de el. In cele din urma s.a dus sa se intereseze de starea de spirit dintre cei doi, iar eu am ramas singura cu Ed. Ma ia de mana si ma opreste fix in fata unui copac imens. Ma uitam asa la el, nu stiam ce are in capu ala al lui. Mi.a zis sa ne oprim si sa.i lasam pe restul sa mearga mai in fata, pentru ca el chiar are sa.mi spuna ceva important. Zis si facut, in clipele urmatoare eram in bratele baiatului la care am visat din totdeauna.

Acesta micuta chestiune ma uimit atat de mult. Stiu ca pare comic, aveam faina pe toata fata, intr.o mana sarea iar in alta uleiul, si ma uitam la Ilinca cu o fata gen "WTF?!"... imagine rupta din filme.

- Si eu de ce dumnezeu nu stiam?!! Nu ca tu faci misto de mine.

- Pentru ca mi.e greu sa.ti zic Maia, nu a stiut nimeni. Eu am tinut prea mult la fostul meu ... si mi.e foarte frica sa nu faca si el la fel.

- Edward nu va face asta niciodata. Te iubeste prea mult, o sa vezi ca veti fi bine.

- Sa speram. Mami e cea mai incantata de el. De cum a intrat pe usa la luat la cafea si s.au inchis amandoi in bucatarie iar eu parca eram a nimanui. No comment!

- Maicata e o persoana minunata. Ar trebui sa o apreciezi pentru asta.

In clipa urmatoare i.am aruncat un pumn de faina in cap. Am continuat sa dezbatem acest subiect pana in jurul orei 19:18 cand a sunat telefonul.

- Heeei, Maia la capatul asta!

- Iubito, ce faci?

- Chriss?!

- Da mami, eu sunt.

- Bine dragule! Sunt cu Ilinca, faceam clatite.

- Te.am sunat sa ne vedem. Simt oricum o foarte mare veselie in glasul tau.

- Da, sunt fericita. E cu Ed in sfarsit. Ma bucur nespus de mult pentru ei. As vrea sa.mi cunosti si tu grupul de prieteni... asta daca nu te.ar deranja bineinteles...

- Sigur ca nu, doar ca nu e timpul acum....

- Ne vedem la 19:30 in parc?

- Oke!

Din energia inexplicabila pe care a mea prietena o detinea stiam clar ca urma si ea sa se intalneasca cu baiatul ei. As fi vrut sa.i vad, insa nu aveam cum, urma sa ma intalnesc cu Chriss.

In aproximativ 15 minute eu am ajuns in parc stand pe o banca si uitandu.ma la o femeie in varsta ce abia se misca, cu pasi marunti spre casa probabil. Nu stiu ce.mi veni in cap pe moment, parca ma si vedeam in postura ei, cert e ca vremea trece repede, viata e scurta, iar noi suntem tineri...

- Ce faci?

- Aaah, bine... meditam, ma gandeam, nu stiu... aveam asa un momenet.

- Hihihi... hai sa ne asezam pe iarba.

- De ce tocmai acolo? Alt loc nu ai gasit si tu?

- Maiaa...

- Bine, bine. Viiin!

- Imi place foarte mult sa stau aici, ma relaxeaza... si tine cont ca in ultimele zile mi.e din ce in ce mai rau...

In urmatoarea fractiune de secunda am tresarit speriata.

- Ce ai?!!

- Nimic.

- Chriss! Spune.mi odata ce e cu tine! Ce s.a intamplat!!! Acum!

- Maia, ce e cu tine?! Eu de ce nu stiam ca pleci! Spune!!!

- ... nu am putut sa.ti spun. Erai asa fericit ca ma aflu aici, cu tine...

- Si sunt fericit ca esti aici. Dar nu era cazul sa aflu de la John asta!

- Cum? John ti.a spus?

- Da. Am iesit astazi cu el sa.si cumpere niste piese pentru masina, a vrut sa.l ajut. Si mi.a spus. Cat de mult timp mai aveai de gand sa.mi ascunzi asta?

- Nu e cazul sa faci asa! Hoo! Ca nu plec maine.

- Nu, nu pleci maine. Pleci peste 3 zile si probabil nici nu aveai de gand sa.mi spui!! Pleacai asa si ma lasai de fraier....

- Chriss, stii ca nu as face una ca asta.

- Nu Maia, nu stiu. Ca tare mult mi.ar fi placut sa afirm si eu ca sunt fericit, sa stiu ca fata pe care o iubesc imi va fi alaturi toata viata! Tu chiar nu vezi ca fericirea pe care o traiesc zilnic e in mainile tale? Uite, uite avionul ala... Fix peste 3 zile la aceasta ora probabil vei fi in el, iar eu de aici voi sta si ma voi gandi doar la tine si la noi...

- Nu am nevoie de asta acum...

- Oricum tie nu iti pasa daca pleci sau nu...

- Poftim?!!

- Maia, tu nu ma iubesti. Eu te simt... nu e acel ceva. Insa o fac, te iubesc mai mult pe zi ce trece. E imposibil sa nu ma indragostesc de tine, de caracterul tau, de felul tau de a fi... Ai facut atatea pentru mine, pentru ca eu sa fiu bine.

- Atunci cum poti sa.mi spui ca nu te iubesc?!!

- Nu ma iubesti!

- Dumnezeule, inceteaza odata!
- Am vorbit cu John, si e de acord ca urmatoarele zile sa stai la mine.

- Unde la tine?! Sa stau in casa cu familia ta, nu!

- Am o garsoniera in centru, nu te criza atat.

- Te calmezi odata? Altfel eu nu merg nicaieri.

- Bine. Gata.

Urmatoarele zile au fost ale mele si a lui Chriss... Nu stiu cum, sau ce ma determinat sa simt ca pentru prima oara traiesc cu adevarat.